luni, 18 ianuarie 2010

Vine guvernul!

Dupa cheltueli uriase, sapuneli si shouw-uri infinite de maidan, s-au terminat atat alegerile parlamentare cat si cele prezidentiale. Pachetat in autobuze si camioane, poporul s-a inghesuit, pardon a fost inghesuit sa-si influenteze soarta, intr-o "democratie postrevolutionara demna de invidiat". S-au impartit pumni, injuraturi, mititei si nu in ultimul rand bani, pentru ca "brie", nu-i usor sa-l inghesui pe omul flamand in autobuz.

La finante au aparut cantereti, romanului ii place sa danseze, precum si oameni de televiziune, un talkshow care te lamureste ca-i bine sa ti se traga pielea este tocmai la locul lui. Boc trage ca din mitraliera cu cuvintele, presedintele ne-a scos din nou din criza in 2010. Oricum avem guvern si inca nu unul, doua, unul votat, celalalt ba, avem presedinte, suntem un popor fericit. In timp ce guvernul votat promite si face si lupta si drege, ii vezi sudoarea pe obraz pe frunte si in gat atunci cand vocifereaza, guvernul neales tace, numara parale si-si pregateste intoarcerea in tara.

Alesii, precum si poporul, sunt de fapt in mainile acestui guvern nevotat de nimeni, numit FMI.
Daca in cazul SUA implicarea bancilor in politica a avut doar rezultate nefaste, in Romania, implicarea FMI, poate avea si rezultate pozitive. In timp ce in SUA coruptia a crescut in ultimii 10 ani, bancile fiind acum cele care conduc tara, in Roamnia coruptia nu mai prea are cum sa creasca. Guvernele votate pana acum au furat tot, gestionand tara precum un bun personal, cu rezultate pe care le vede pana si orbul. Sectorul bugetar a explodat, pentru ca el este sectorul banilor statului si al sacului fara fund. Aici la stat pentru un lucru de nimic, pentru o prestatie egala cu zero, salariul poate fi rotofel si gras.

"Guvernul FMI al Romaniei", soseste asadar la Bucuresti pentru a pune la rand niste lucruri, nu pentru tara ci pentru proriul buzunar. Aceste randueli vor putea totusi si paradoxal fi benefice cel putin partial si pentru Romania, in caz ca ele vor fi implementate de catre guvernul ales. Daca ar fi fost dupa Boc , Basescu, Ionut Popescu, si celelalte creiere votate de popor, o linie aeriana catre imprumutul care nu costa un "leut" ar fi fost deschisa de mult. S-ar fi furat in continuare si s-ar fi aruncat bani pe mititei, pentru ca banii care nu-i scoti din buzunarul propriu, ci din buzunarul altuia, a poporului in acest caz, sunt mult mai usor de mantuit.

Iata insa ca cei ce dau banii pe nimic" vin sa faca randuiala, tocmai pentru a se asigura ca-si vor vedea paralele cat de curand. Nu ne-am vandut tara, am dat-o pe nimic lichelelor, trebuind acum sa inchiriem un "guvern bancar" din strainatate care s-o gestioneze. La ce mai sunt necesari Bocii, Basestii, Isarestii, Vladestii si alti esti, cu salariile pe care le sti, din moment ce nimeni nu va mai dansa dupa muzica lui Bitman? Ca sa nu zici ca te-am lasat in stil romanesc doar cu constatarile facute si fara nici o solutie, iata inca o data ideile simple care ar putea rezolva cea mai mare criza din istoria umanitatii. Nu mintii, nu fura si lasa piata sa functioneze libera dupa legile ei si nu dupa legile tale inchipuite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu