miercuri, 9 iunie 2010

Plimbare

Spuneam daca iti mai amintesti ca nu credeam in terminarea aprecierii indicelui SP 500, inca. Iata ca am avut dreptate si de aceasta data. Indicele a luat-o din nou la deal miscandu-se momentan intre intervalele pe care le-ai mai vazut expuse si in graficele anterioare. Aprecierea actuala ar trebui sa "plimbe" din nou indicele american spre nivelel marcate cu linii scurte albastre. La aceste nivele bursa ne va spune ce doreste sa faca. In perspectiva mai lunga de timp scenariul meu negativ ramane neschimbat.

In ceea ce priveste euro leu, caderea a inceput chiar azi, conform asteptarilor, asta ca o reactie la aprecieraea euro fata de dolarul american, miscare prezisa si ea cu destula exactitate. In rest priveste graficele si delecteaza-te! Grficul euro dolar este de o ora, pentru o vizualizare mai usoara a unui nod de ciclu pe care cumparatorii cartii sunt rugati sa-l indentifice. Observa miscarea masiva care se produce exact din punctul acestui nod de ciclu. Fata de cele descrise in carte aici lipseste un element.

In tradingul meu scurt l-am omis deliberat, pentru a avea grafice cat mai curate. Nodul de ciclu este evident oricum. Tinand cont de aceasta stare de fapte, aprecierea euro va avea probabil un popas la 1,21, trebuind sa-si ontinue mai apoi drumul spre1,2225.

3 comentarii:

  1. se pare ca scenariul tau negativ s-a implinit mai devreme. S&P-ul a coborat cu 6 puncte si ceva in sedinta de azi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma insel sau MA de 100 (ala rosu e 100 nu?) se apropie de celelalte, si tinde sa formeze un alt nod?
    Pe termen lung ma astept ca trendul de depreciere euro sa continuie.. asta in cateva saptamani.

    RăspundețiȘtergere
  3. Corect, este de 100. Relevanta lui este legata insa doar de trend in acest caz si in nicidecum de nodul de ciclu. Diferenta numerica fata celelalte doua componente este prea mare.

    RăspundețiȘtergere