sâmbătă, 3 septembrie 2011

Cu arma la picior

 Bine v-am gasit din nou!

Metamorfosa prin care a trecut guvernatorul BNR nu poate face altceva decat sa ma distreze.  Muncind chiar, sejurul din Norvegia mi s-a parut o vacanta, pentru simplul fapt ca imi faceam de lucru intr-o societate normala unde mai exista totusi un dram de ratiune. 

Relaxat, am reusit sa rad copios de un cavaler care a reusit sa "evolueze", transformandu-se sub privirile pline de admiratie ale romanilor in vacar. Cowboy-ul Mugur a grait. Ne va apara cu pretul vietii si cu o bazuca invizibila pe care o tine "la picior".

La fel de gata de lupta sunt si Ben barbosul precum si trisorul Trichet, ultimul calcand in picioare toate legile posibile, exact pe acelea la fabricarea carora a participat chiar si domnia sa. Pentru a-si putea duce la bun sfarsit planurile de "salvare", care in opinia mea vor ineca pana la urma toata Europa, inclusiv Franta si Germania, seful BCE nu mai tine cont de nimic. Nici macar de comentariile dure ale unor oficiali germani care l-au acuzat pe drept cuvant de faptul ca legile pentru el nu mai par sa existe. In saptamana care urmeaza ma voi ocupa de aceea de tot ceea ce au intreprins acesti mascarici, precum si de rezultatele pe care le-au obtinut, catastrofale dupa parerea mea.

In postarea de azi voi incepe chiar cu palmaresul trisorului care aruncat 140 de miliarde de euro pe plajele grecesti, era vorba de 40 de miliarde la inceput, si, care e pregatit sa mai arunce inca cca. 100 de miliarde in viitorul apropiat. Hai sa vadem ce spune piata despre aceste "planuri de salvare". Piata spune ca vrea 70% dobanda pe un an. Mie asta imi miroase asa cum am mai spus de sute de ori a faliment. Lui Trichet se pare ca nu. El este omul nostru cu fraza vigilentei sporite in gura. Vom vedea in curand de cata vigilenta va da dovada curtea suprema de justitie din Germania, privind planul politic conform caruia poporul german va trebui sa intre in jug.

Cu urechile astupate pentru vorbele unor debili si cu ochii larg deschisi pentru faptele lor, concluzia pe care o trag este cea cunoscuta : Jos sarlatanii exploatatori! Desfintati bancile centrale! Lasat-il pe Isarescu sa traga cu bazuca invizibila in struguri.

4 comentarii:

  1. Bine ai revenit Horia printre noi! Ți-am așteptat analizele cu o atenție și vigilență sporită!Ne-ai lipsit!Sper că aerul răcoros al normalității lumii civilizate ți-a făcut mult bine!

    RăspundețiȘtergere