Laureatul premiului pentru pace, va porni foarte probabil cel de-al treilea razboi mondial.

Cand locuiam si lucram inca in Norvegia eram convins, si incercam sa conving si pe altii, despre faptul ca Bush va ataca Iranul. Am gresit! Tocmai pentru ca Bush nu a reusit sa devina laureat al premiului Nobel. Pentru pace! In zilele noastre trebuie sa faci neaparat ceva destructiv pentru o decoratie. Penibilul urmarindu-i parca si pe oamenii inteligenti, care, obligati cumva de imprejurarile create, incep sa faca de multe ori, lucruri pe care probabil nu le doresc.

L-am vazut pe Barak Obama intr-o asemenea situatie. Eram chiar atunci din nou la lucru in Norvegia. Omul a avut totusi un discurs sincer, fiind incurcat vizibil de situatia bizara in care se afla. Nu e usor sa tii discurs la o ceremonie pentru pace, dupa ce ai mai trimis 30 000 de soldati in Afganistan. Obama avea dubii clare in privinta premiului primit, discursul lui reusind sa stoarca lacrimile sincere ale printesei Mete Marit. Mete Marit nu plange ca Basescu, la comanda, si din cauza ca ar vrea sa impresioneze pe cineva.

Este o femei simpla, cu un copil din flori, si cu un trecut legat de probleme cu droguri. In fata ei soarta a scos insa intr-o zi insorita un print. Femeia merita in opinia mea tot respectul, pe acre il si are, probabil, de la toti cei care o cunosc. Casa regala norvegiana a acceptat-o si ea fara discutii, fiul ei Marius fiind tratat de printul Hakon ca unul din sangele lui. Aceasta femeie a fost asadar realmente impresionata de discursul lui Obama, privindu-l cu o admiratie pe care presedintele SUA o merita si dupa parerea mea. A fost probabil primul laureat al unui permiu de pace care a indraznit sa le spuna lucrurilor pe nume. Lacrimile lui Mete Marit percum si sinceritatea lui Obama, nu schimba insa nimic.

Ne aflam intr-o lume ostila, bantuita de cea mai severa criza economica pe care omenirea a vazut-o vreo data. Asemenea situatii devin explosive prin definitie, asta chiar si fara existenta unor tari precum Iranul. Care vine acum sa toarne benzina pe foc. Straduintele depuse de Teheran, in sensul dezvoltarii unui program nuclear, erau cunoscute. Realitatea ca ele tineau in exclusivitate de dezvoltarea armamentului nuclear era tinuta sub pres. Iata insa un semnal de alarma si inca nu de ori unde ci din partea Rusiei.

Personal iau foarte in serios aceast semnal, Rusia fiind o tara cu profil temperat atunci cand este vorba de presupuse amenintari venite din orientul mijlociu. Afirmatia pe care o gasiti aci, in caz ca este adevarata, devine socanta. Poate nu pentru oricine, dar pentru mine in orice caz. Parca tot eu eram acela care ma temeam de o izbucnirea unui razboi in timpul actualei depresiuni. Cine ma cunoaste stie ca nu sunt fatalist. Stirile aparute despre Iran, inclusiv in presa straina, nu ma linistesc insa de loc.