Nu vreau nicidecum sa discut despre el, din moment ce CNN 3 alt subiect nu are. In partea dosarului despre care securistul Felix si antena lui nu sufla o vorba scrie clar. Compania lui Danut a cumparat ICA evaluata la peste 7 milioane de euro la doar 100 000. Un lucru foarte normal intr-o Romanie in care elvetianul face cum il taie capul. Dosarul contine mult mai mult de atat! Cei interesati putand sa citeasca realitatea, in loc sa asculte balivernele vanturate de lingaii de la CNN 3. Ca sa vada ca Voiculescu este un tepar campion. Si, nu numai in acest doasar, ci si in cel prescris, din cauza "vitezei" cu care lucreaza justitia din Ro.
Lasand dosarul la o parte sa ascultam mai bine limbile dezlegate ale turnatorului:"
Am în continuare încredere deplină în magistraţii corecţi şi în
sistemul de justiţie românesc şi european. Mă bazez pe ideea că singura
acuzaţie care mi se poate aduce - halucinantă pentru orice sistem de
drept - este cea de influenţare telepatică. Inclusiv judecătoarei
Graţiela Constantin, pe drept cuvânt, i-a fost greu să creadă că există o
astfel de acuzaţie în dosar. Însă la fila 165 din rechizitoriul DNA
scrie negru pe alb: 'Toţi cei implicaţi (n.r. - în acest dosar) au
acţionat în interesul Grivco S.A. din considerente telepatice ori din
necunoaştere sau prostie'",
Ce? Ce? Ce? Cum? Cum? Cum? Du-te scrlie! Incredere deplina in continuare in magistratii corecti si in sistemul de justitie romanesc? In acel sistem pe care ai declarat ca Basescu il invarte in jurul degetelor? Incredere in sistemul de justitie european? Pe care tu si aliatii tai, Ponta si Antonescu, l-ati facut basist. Dupa ce a bagat bete in roate cruciadei pornite, tot de voi, importiva institutiilor statului. Dupa asemenea afirmatii, "multi limbismul" tipic romanesc, de la nivel inalt, ridicat acum la cele mai inalte culmi, nu mai poate fi pus la indoiala de nimeni. Ma refer la cei care isi mai poarta si astazi capul pe umeri. Este acelasi multi limbism de care se foloseste aproape toata mas media "clanificata", in fiecare zi.
El consta pur si simplu dintr-o limba pentru fiecare cur. Pentru ca nu sti niciodata din care gaura va pica "ciocolata".
In cazul lui Voiculescu, cred ca ii va trece la cca. un mm de limba. Indiferent de orificiul din care va proveni. Cu toate ca, chiar si condamnat, aparatorul copiilor si-a batranilor nevoiasi, va fi trimis de fapt doar in cantonament. "Paradoxal", cei amintiti sunt mai nevoiasi si mai netratati medical azi decat oricand, cu Voiculescu in parlament din 89 incoace. Asta pentru ca batutul din limba nu poate eradia nedreptatile pe care motanul nostru le-a observat doar acum.
In ceea ce priveste eventualul sejur dupa gratii! Eroul national, Nastase, ne-a aratat deja drumul pavat cu aur si argint, care ii duce pe oamenii de teapa lui spre celulele elvetiene. Pe cei mai hoti, pe cei mai corupti si pe cei mai lasi. Ajuns acolo esti aproape ca acasa, facand ca atare cam ce vrei. Printre altele, poti da si lectii. Tu ca detinut, ciuruc al societatii, celora care ar trebui sa te supravegheze. Si celorlalti "zdupasi", care nu vor avea niciodata sansa sa te intreaca in hotii si escrocherii, orice ar face. Pentru prestatiile amintite vei fi mai mediatizat ca nicioda. Chiar mai mult decat ai fost inainte de-a intra dupa gratii. Si, nu prin telepatie. Ci, in direct, in fiecare zi, in ziare, la radio, si la TV.
Spre deobire de democratia si justitia originala, citeste cum functioneaza justitia neoriginala dintr-o tara comunista, China. Pentru fapte identice cu cele comise in Romania de catre cei cu "dosare politice ". Si chinezul asta mic si tuns a fost la sine si la trenuri, exact ca Relu. Unde a ajuns Relu? Si unde a ajuns chinezul? Care, sigur n-a stiut cum sa vopsesca trasformatoarele ruginite, si nici pe directorul cailor ferate.
Spre nenorocul lui, chinezucul nostru nu poate nici urla ca este persecutat politic, din moment ce politica in China are doar o singura culoare. La noi toate culorile furtului. Oare daca Nastase ajungea la fel ca cel mic, amentitat de o moarte reala si ras in cap. S-ar mai fi tinut oare asa de mare? Si, oare, s-ar mai fi gasit oameni de teapa lui, care sa vrea sa se ocupe de vopsitul transformatoarelor ruginite? Precum si de alte metode de subminare ale economiei nationale.
Spre nenorocul lui, chinezucul nostru nu poate nici urla ca este persecutat politic, din moment ce politica in China are doar o singura culoare. La noi toate culorile furtului. Oare daca Nastase ajungea la fel ca cel mic, amentitat de o moarte reala si ras in cap. S-ar mai fi tinut oare asa de mare? Si, oare, s-ar mai fi gasit oameni de teapa lui, care sa vrea sa se ocupe de vopsitul transformatoarelor ruginite? Precum si de alte metode de subminare ale economiei nationale.
Pana cand vei vota mincinosi, hoti, si mafioti, vei trai intr-o tara mafiota. Trebuind astfel sa suporti si consecintele. Daca vrei ca lucrurile sa se schimbe, schimba-te tu mai intai. Schimba-ti mentalitatea! Cand nu ai din ce alege nu cumpara gunoaie, pentru ca votul este un drept nu o obligatie. Arata politicului ca ai pretentii si el va fi nevoit pana la urma sa te serveasca ca atare. Pentru ca votatii traiesc pe spinarea ta si nu invers. Asa a fost de cand ii lumea.
5 comentarii:
hahahaha... comentez dupa lecturarea randului al treilea.
hahahaha... ce inseamna "evaluat la 7 milioane"?
hahahaha... cred ca-ti dai seama de... ridicolul penibilului situatiei... cand preiei căcaturi pe care ți le bagi singur în gură.
hahahaha...
Bine. SOV a țepuit milioane... de români și a fost condamnat după ce a amenințat un ofițer de securitate în misiune, după ani întregi în care căcatul statului s-a zvârcolit cu tot sistemul lui securist să-l agațe cu ceva și să-i pună trustul de presă în tolba cu pupinbăsisme.
Năstase a patronat devalizarea României pe termen lung și a construit sistemul securist care-l servește acum pe bețivul statului, dar a fost agățat cu termopane și pliante.
Patriciu a fost reeducat, trustul lui de manipulat diseminează acum informații ob'ective.
Voiculescu greșește, așa cum spui, când afirmă că are încredere într-o justiție virusată de procurorii securiști activi, iar CNN3 își numără zilele de măcăneală fără influențe securiste.
And then... the perfect good shall prevail.
Securișii staliniști și-au pierdut răbdarea și vor să transforme România în ceea ce ai visat întotdeauna.
Parcă mai ieri vorbeai de jaful din afacerea "maidanezul". Strategia e simplă, până și tu ai înțeles-o... numai că justiția pupinbăsistă reformată are cazuri grele... adi, relu, felix... telepatii. Nu se ocupă de rapturile de zi cu zi. :P
One more thing... când ai abordat sub'ectu' mangalezilor mi s-a părut că l-ai făcut praf doar pe securistul Oprescu.
Nu crezi că ți-a scăpat faptul că Adrean Videanu a fost exonerat de justiția pupinbăsistă după ce a cumpărat 1 ha (evaluat de mine la maxim 5000 Euro) cu 1.3 milioane euro?
Sigur, putem evalua orice la oricât, dar dacă-ți spun că ești spălat pe creier de presa pupinbăsistă ai putea să mai cerni și tu informațiile pe care le preiei.
Cand scrie aristoCur e bine ca nu mai scrie nimeni, asa ne aratam greata fata de rahatul pe care il are pe la incheieturile gurii acest tovaras.
costele tata , mai documenteaza-te ...
iti recomand de data asta gandul :
http://www.gandul.info/politica/diicot-i-a-pus-sechestru-de-60-de-milioane-de-euro-lui-videanu-pe-vila-din-snagov-pe-4-apartamente-si-pe-actiuni-11422721
... si ce ziceai de securitatea lui basescu ????
sorinel
Trimiteți un comentariu