Da suturi rahatului, ca intotdeauna;
"Rata anuala a inflatiei, care masoara evolutia preturilor de consum in ultimul an, a urcat in luna aprilie la 5,2%, cel mai inalt nivel din iunie 2013, cand a fost 5,37%, potrivit datelor publicate luni de Institutul National de Statistica (INS).
Fata de aceeasi luna
a anului trecut, marfurile alimentare s-au scumpit cu 4%, in medie,
preturile marfurilor nealimentare au urcat cu 7,2%, iar preturile
serviciilor au crescut cu 2,83%, potrivit News.ro.
Fata de decembrie 2017, cele mai mari cresteri de preturi s-au inregistrat, in aprilie, la fructe proaspete (13,91%), citrice (11,32%) si gaze naturale (10,19%).
Pretul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preturi, a crescut, in aprilie fata de decembrie, cu 3,9%.
Saptamana trecuta, guvernatorul BNR Mugur Isarescu a anuntat ca rata inflatiei va mai ramane la nivelul de 5%, dar apoi va scadea, iar la finalul anului va ajunge la 3,6%.
Prognoza a fost insa revizuita in crestere, pentru ca cea anterioara indica o rata de 3,5% pentru sfarsitul anului 2018.
Totodata, la finalul lui 2019, rata anuala a inflatiei va ajunge la 3%, a mai declarat Mugur Isarescu."

Ce va face BNR dupa aparitia acestor cifre? Isi va revizui tinta de inflatie, ca de obicei. In ce directie? In sus, pentru ca asta ii sugereaza piata. Numai dupa inca o ajustare eronata a bancii va putea sa inceapa o scadere a inflatiei si tinerea intr-un galop permanent astfel, al lui Isarescu&Comp. Piata muta, mereu tinta dupa care gonesc Mugur si expertii, dar cu cele mai bune intentii; pentru ca ei sa fie obligati sa faca miscarea zilnica, de cel putin 30 de minute, atat de necesara sanatatii.
Fata de acest sport al sprintului continuu are "maestrul in economie" Liviu intelegerea ancorata la nivelul zero. Dar, colacul de salvare ii va fi aruncat din nou de catre tribunalul poporului, cu sediul la A3. Acolo vor apare cele mai bizare "verdicte judecatoresti," privind evolutia economica a tarii;" De tipul; Omuleti stranii de culorile curcubeului vor sa inghita Romania, mana in mana cu alte zburatoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu