Ceea ce ma pune pe ganduri privind comunicarea intre oameni este incapatanarea cu care sunt in stare sa-si sustina convingerile. In pofida unor evidente clare servite de realitate. Ca o consecinta; cei care vad realitatea numai in alb si negru, cu toate ca ea este plina de culori ca natura din care provine, se vor izbi in viata de cele mai mari deceptii.
Pentru ca realitatea isi vede de drum indiferent de preceptiile si convingerile pe care le avem!
In Romania este si mai rau! X iti poate deveni dusman daca ii spui ceva
care se bate cap in cap cu convingerile pe care le are. Chiar daca
realitatea a dovedit in N situatii ca ai stiut despre ce vorbesti si ca ai avut dreptate. Acesta este si unul din motivele principale pentru care avem o groaza de decidenti submediocri care, logic, se
inconconjoara intotdeauna de oameni si mai limitati decat sunt ei. Fenomenul este cel mai vizibil in politica! Cu efecte foarte nocive asupra societatii.
In Sua decidentii sunt mult mai pregatiti decat cei din Romania dar asta nu insemneaza ca nu pot trage suturi in bara. Iata un exemplu pe care ni-l da, nu oricine ci, vicepresedintele FED, Lael Brainard; De fapt, ea este o persoana din conducere care a spirijint prin vot politicile economico monetare ale institutiei!
Precum am vazut si stim FED a reusit sa convinga majoritatea fiintelor umane, prin vorbe, ca are puteri magice. Realitatea ne demonstreaza contrariul, precum vedem cu totii. Fed este mereu cu un pas in spatele realitatii. Adevarul este ca bancile cerntrale, percepute de cetateni ca fiind atotputernice, vor fi demascate la un moment dat de realitatea propriuzisa. In opinia mea FED este intr-o astefel de situatie chiar acum. Pentru ca orice va face banca centrala, isi va da in cap cu levierul! Deci intrebarea care se pune in acest moment este; cum isi va reface ea credibilitatea dupa ce a demonstrat ca muschii institutiei au fost umflati doar cu povesti?
In graficele care urmeaza puteti vedea realitatea, care poate fi comparata cu narativele expertilor si a fabricatorilor de stiri; Bursele au urcat pentru ca FED a facut QE, fenomen care a tinut dobanzile in jurul nivelului zero. Oare ce povesti se vor inventa pentru aprecierea actuala? Una care mai cara si un razboi in spinare!
Ceea ce vedem nu poate fi combatut de nimeni! Bursa s-a apreciat atunci cand FED a facut QE si dobanzile erau vecine cu zero, dar se apreciaza si acum cand acelasi FED procedeaza exact invers. Vezi mai jos graficul dobanzii de 10 ani! Care a inceput sa urce intr-o perioda in care banca nici nu ar fi indraznit sa vorbeasca despre terminarea Qe si ridicarea dobanzii de referinta.
Tinand cont de aceasta realitate intreb; unde anume putem vedea influenta FED asupra pietelor de capital?
Hai sa comparam ceea ce s-a intamplat in SUA, la bursa, cu ceea ce s-a intamplat cu BET in Romania. Nu cred ca trebuie sa mai punctez faptul ca Romania este vecina cu Ucraina, deci vecina cu razboiul. Precum se vede, vecina sau nu cu razboiul, BET a urmat exemplul SUA. Pentru ca cei care inteleg modul de functionare a pietelor de capital au cumparat actiuni si la bursa din Bucuresti. In opinia mea cumpararile vor continua pana in momentul in care bursa din SUA va da de un top final. La sfarsitul verii, cred eu.
Tot atunci, cred ca va fi inghetat si razboiul din Ucraina! Dupa care bursa ar mai trebui sa aiba un ultim salt de bucurie.
Cei dintre voi care urmaresc evenimentele economice au vazut cu siguranta inversiunea curbelor la dobanzi. Ma refer la cea mai importanta inversiune, care se intampla de obicei inaintea unei recesiuni, depresiuni. Este vorba despre curba dobanzii de 10 ani raportat la cea de 2 ani. Ce insemna o inversiune a curbelor dobanzilor? Insemneaza ca dobanda de durata mai scurta, in cazul de fata cea de 2 ani, o depaseste pe cea de 10 ani. Normal este ca o dobanda de durata mai lunga sa fie mai mare decat una de durata scurta. In graficul care urmeaza se vede clar ceea ce s-a intamplat. Un fenomen pe care l-am vazut si inainte crizei din 2007. In 2000, vedem ca spreadul, 10 ani minus 2 ani, a fost si mai dezastruos.
Eu urmaresc de obicei 3 parametri in care experienta pe care o am m-au facut sa am incredere. Pentru ca sunt cei mai credibili privind felul probabil in care vor evolua pietele de capital, in primul rand. Si, ca o consecinta, economia mondiala. Este vorba despre: 1. dobanda de 10 ani; 2. Piata eurodolar; 3 spreadul dintre dobanda de 10 ani si cea de 2 ani. Ma uit desigur in Sua, pentru ca ce se intampla acolo se va intampla in cea mai mare parte a lumii. Dolarul fiind inca valuta de rezerva nr.1 a globului, chiar daca au aparut povesti si sperietori, in ultimul timp, privind soarta acestuia. Povesti cu yuani, ruble si alte zburatoare care vor sa-i ia locul. Le urez sanatate si succes celor care au crezut si cred in asemenea narative. Eu zic ca, deocamdata, nu exista o alta valuta care sa poata inlocui dolarul american.
Iata graficul lunar proaspat al dobanzii de 10 ani din SUA.
11 comentarii:
Pentru mine nu e clar care este teoria pe care o propui.
FED nu poate influența piața sau se abține să influențeze prea mult?
Dacă este FED neputincios, ce îl face așa?
Salut Horea!
Fed avea nevoie de inflatie...de 12 ani o cauta prin qe ,zirpuri..Mmt...si la disperare solutia a fost covid(executat xi+trump cecuri 1200$ la tâlhari sa se simte bine pe canapea...nu contest virusul daca fost sau nu ...ne folosim de ce avem ca sa ducem dobânzile jos) +diversiune energetică (executata cu piesa v.putin)...si iata cum fedul se luptă cu dragonul inflației...facut PR si la talpari...inflatia la produse de baza..oamenii speriați ca uleiul.faina.benzina..asta mai lipsea din puzzle..qt+măririi dobanzii$criza de lichiditate$ ..sa ghicesc iunie 2022.
$respect pentru ce faci pe blog.
Alex
Mihvoi, teoria este aceeiasi pe care am propus-o si pana acum. Economia se misca ciclic! Pentru ca sentimentele si perceptiile umane se misca ciclic.
Exemplu; la un moment dat, perceptia pietei fata de dobanzi a fost ca ele sunt prea mici. In consecinta ea le-a ridicat! Cu mult inainte ca FED sa vorbesca macar, despre terminarea QE. Spune-mi te rog, unde vezi tu influenta FED in acest proces?
Daca FED poate influenta piata, de ce mai avem recesiuni? Din ceea ce spune Brainard reiese clar ca FED reactioneaza la ce a facut piata, deja, nu la ceea ce va face. Fiind astfel mereu cu un pas in urma ei. De ce a existat o inflatie galopanta in Romania, o perioda lunga de timp? Cand teoria ne spune ca BNR este la butoane?
Fed este neputincios, pentru ca o piata libera nu-i atribuie niciun rol. Si atunci, aceasta piata, nu poate fi decat dereglata la interventiile fortate ale institutiei. Qe este un swap nu tiparire de bani! Dar retorica FED, sustinuta de stiri, a vrut si vrea sa te faca sa crezi ca este vorba de o inundatie monetara. Un lucru care tine tot de psihologie. Sunt curios sa aud cum vezi tu si altii aceste lucruri?
Salut Alex. Sunt de acord cu faptul ca FED cauta inflatie de fiecare data cand economia dadea cu nasul de perete. Tot mai des in ultimul timp! Problema a fost ca banca n-a reusit niciodata sa-si atinga tinta de 2%. Pentru ca piata a avut alte ganduri! Punand astfel dobanziile acolo unde a crezut ea ca trebuie sa fie.
De aici s-a nascut harababura in care ne aflam. Cu preturi care au saltat din cauza sincopelor de livrare si a apetitului unora de-a trage pielea de pe altii. Nicidecum din cauza cresterii cantitatii banilor lichizi si a creditelor, asa cum cere definitia inflatiei. Din aceasta cauza, cred si eu, ca si tine, ca urmatoarea palma data economiei va fi cauzata de o noua criza de lichidati. Doalrul nu s-a apreciat degeaba ci, din cauza cresterii cererilor de cumparare.
Buna Horea.
Despre ce baliverne insira diriguitorii economici si politice am mai discutat pe pagina asta.
Nu imi clar ce te face sa crezi ca bursa va ma avea un rally care sa atinga sau chiar sa depaseasca maximele de anul trecut. Daca am inteles eu bine.
Eu vad ca bursele sunt intre-un punct criitic chiar acum si setate sa scada pana in vara.
Aurul si argintul stau sa explodeze. Dolarul spre paritate cu euro.
Eu cred ca inflatia le convine de minune inclusiv celor de la FEd si mai avem destul pana sa apara un alt Paul Volcker. Asta cand o sa apara/ daca o sa apara/ politicieni care sa rupa mata in doua.Ceea ce putin mai greu in zilele noastre tinand cont ca o buna parte a lor e mana in mana cu mafia bancara. In anii 70 mai exista decenta.
ps. crezi ca exista similitudini intre inflatia de acum si cea din anii 70?
Salut Vali! Nu cred ca exista similitudini cu anii 70! Atunci inflatia era conform definitiei, deci un fenomen strict monetar.
Apropo de burse! Eu vad lucrurile tocmai invers. Ca atare; Nu vad setari de depreciere, dimpotriva! Dobanda de 10 ani, in schimb, mi se pare setata pentru o cadere! De la nivelul elipsei pe care o vezi in graficul atasat postarii.
Gandeste-te la efectul psihologic pe care il poate avea urmatorul scenariu. Cel mai probabil, in opinia mea! Dobanzile de 10 ani incep sa se deprecieze si ca o consecinta FED, care este intotdeuna cu un pas in urma pietei isi schimba retorica. Obligat fiind de imprejurari.
Citatele luate din declaratiile lui Brainard arata clar ca institutia nu are nicio problema in a face declaratii care se bat cap in cap, privind politica monetara. Si cei care au cumparat actiuni "in draci", in ziua invaziei lui Putin, stiu acest lucru foarte bine.
Acesti oameni nu cumpara actiuni degeaba, de obicei in momente de panica. Ca atare, in opinia mea, cumpararile lor ar trebui sa se sfarseasca cu un climax obisnuit. Care ar putea, foarte usor, sa depasesca ultimul maxim facut de indici. Amplitudinea aprecierii va depinde, ca de obicei, de cantitatea de euforie pe care o va putea genera retorica.
Atrag atentia, ca de obicei! Analizele pe care le fac reprezinta puncte de vedere strict personale si sunt bazate pe argumente pe care le condider EU ca fiind cele mai viabile. Folosirea lor, intr-un fel sau altul, implica propria raspundere a fiecaruia.
(șterge-l te rog dacă e duplicat ; retrimit pentru că nu îmi dau seama dacă s-a pierdut primul comentariu)
@Horea De ce avem recesiuni? Economia este ciclică într-adevăr, cel
puțin din cauza faptului că anumite comportamente economice se
sincronizează - de exemplu consumul (cererea) poate atinge un vârf,
apoi scade o vreme. La fel "consumul" de credite și refluxul
returnării lor - sunt într-adevăr procese ciclice, sau oscilante aș
spune.
FED sau orice bancă centrală ar trebui să fie ca arcul+amortizorul de
la mașină: să absoarbă o parte din energia oscilațiilor, ca să nu
ajungi să sări pe șosea. Pentru asta FED ar TREBUI să fie reactiv și
să combată doar o parte din oscilație - unii spun că a compensat prea
tare și a amplificat oscilațiile, de exemplu umflând bula imobiliară
înainte de 2008.
Deci eu văd menirea FED ca amortizor economic, care să atenueze
efectul oscilațiilor naturale ale economiei - nu să le oprească total.
Dacă combate inflația prea tare, economia nu își mai atinge
potențialul. Că își atinge menirea optim sau nu e o discuție lungă.
Cu rezerva că nu cunosc suficient cum acționează FED, cred că ar putea
oricând să inunde piața cu mai mulți bani și să producă inflație. Din
câte știu sunt limitați la a răscumpăra titluri de stat emise mai
vechi, însă ar putea oricând să crească masa monetară DACĂ AR VREA. Ca
firmă privată însă, acționarii FED sunt proprietarii unei mase
monetare mari, și nu au interesul să își devalorizeze prea tare
moneda.
Pariul meu (verbal) ar fi că FED va pompa bani cât să țină piața stock
pe un trend crescător, chiar dacă va lăsa anumite corecții să nu fie
compensate. Inflația va crește pentru asta, măcar pentru ca acțiunile
să crească în valoare nominală. As zice că FED ar PUTEA să crească
inflația mai mult, însă se abține să inunde cu mai mulți dolari piața
pentru a nu crea bule și mai periculoase.
Mihvoi tu ne prezinti un whishful thinking, eu am prezentat fapte.
In opinia mea, pentru ca o banca centrala sa poata avea o menire, ea ar trebui fie proactiva.
Realitatea ne arata insa cu totul altceva; bancile centrale sunt reactive, pentru ca nu sunt in stare sa fie proactive! Si de aceea isi bazeaza activitate exclusiv pe retorica. Cu alte cuvinte pe vorbe.
In momentul in care vorbele sunt depasite de realitate economia cade in nas, impinsa de piata. Dar "cu FED la carma", conform narativului oficial. Care mi se pare tangent cu absurdul, tinand cont de realitatea pe care o vad.
Din cate intelg insa si in pofida a ceea vedem, tu continui sa crezi ca Fed face si desface inflatia, economia, valoarea USD etc.
Eu mi-a s dori sa ai dreptate, pentru ca ar trebuie sa fiu tare dobitoc ca sa ma bucur de orice fel de declin economic. Mai ales cand stiu ca mai are si alte implicatii foarte negative, pentru toti.
Mie mi se pare că băncile centrale fac o echilibristică între a controla inflația și a stimula economia. Factorul politic și poate chiar economic face ca majoritatea băncilor centrale să păcătuiască de partea inflației. E drept că reușesc mai degrabă să umfle bule (imobiliare, stock) care duc la dezechilibre și mai mari, fără a stimula prea bine micile afaceri.
Totuși nu văd de ce nu ar putea FED să producă o inflație galopantă dacă ar vrea neapărat. Cred mai degrabă că sunt mulți factori politici/economici care nu vor nici inflație prea mare, mai ales că dolarii acoperă o piață mult mai mare decât SUA, deci dacă pierd anumite piețe (petrol?) pot avea mari probleme cu puterea de cumpărare.
Poate greșesc, eu sunt programator de meserie, urmăresc mai mult din hobby economia.
Ca să facem un pic de haz de necaz, îți propun un scurt pamflet pe care l-am scris după criza din 2008. Tu sigur ai cunoștințele să înțelegi aluziile :)
Poveste cu bănci centrale
Mihvoi, nici eu nu sunt economist, sunt medic. Dar asta nu insemneaza ca sunt orb. Si nu insemeneaza nici ca pot fi aburit de vorbele "expertilor", atunci cand stau fata in fata cu realitatea.
FED ar putea produce inflatie galopanta intr-un singur fel. Sa dea bani direct in mana consumatorului. Ceea ce este deocamdata ilegal. Si oare de ce ar face banca ceva, care i-ar desfinta pana si menirea oratorica?
FED are un mandat dual bine definit, despre care a vorbit in randuri repetate. 1.Stabilitatea preturilor. 2. Piata sustenabila a muncii privind angajarile.
Aceste lucruri le gasesti pe pagina institutiei. Iti pun si un citat;
Our two goals of price stability and maximum sustainable employment are known collectively as the "dual mandate."
Tinand cont de cele spuse trebuie doar sa te uiti si sa vezi de cate ori a nimerit FED tinta de inflatie de 2%? Despre angajari nu cred ca mai are rost sa vorbesc. " maximum sustainable employement". What is the number of maximum sustainable employement?
In rest, sunt convins ca FED isi doreste "sa faca echilibristica". Pentru ca mesajele aburitoare pe care le da vorbesc tocmai despre acest lucru. Problema este ca nu reuseste! Si atunci, eu nu vad pur si simplu menirea institutiei.
Voi face o o poastare in care voi prezenta felul in care "a rumegat" FED valoarea dolarului, dupa ce a fost nascut de politicieni. Ca sa vedem alb pe negru felul in care si-a indeplinit institutia mandatul stabilitatii preturilor. Poate vei mai face un pamflet si despre acest subiect.
Creșterea economică are nevoie de o mică inflație. Din păcate e întotdeauna mai "ieftin" politic să "furi" bani prin inflație decât prin contracție economică majoră. Nu e moral, dar se întâmplă și se va face în continuare.
Există un stimul puternic pentru devalorizarea dolarului și un mare risc pe termen lung.
- devalorizarea dolarului ajută US să plătească mai ușor banii împrumutați Chinei - am auzit că sunt foarte mulți
- aceeași devalorizare va afecta valoarea banilor de pensii investiți în titluri de stat - tot mulți din câte știu.
Sper că nu greșesc situația dolarului, nu știu unde să verific dacă mai e adevărat ce am auzit.
Trimiteți un comentariu