Economia dududie! Daca as fi la Bucuresti m-as uita din nou sub plapuma lui Tariceanu. Rapoartele sunt si ele peste asteptari, in timp ce omul cu barba sta cu sacul in spate gata sa-l arunce flamanzilor. In Romania careva idiot, nici nu mai are importanta cine, ministru al economiei mi se pare, imi vine sa vars doar cand ii aud vorbind pe oricare dintre ei, ii da din nou cu cresterile pe care le viseaza pentru 2011.Televizoarele duduie si ele.
In programe apar expertii care mai de care, cu retete si ele care mai de care, intr-o lume in care societatile si-au inceput incet dar sigur procesul de dezmembrare. Ma uit la ei si ma simt venit dintr-o alta lume, dintr-o alta realitate, una pe care protagonistii nostrii nici macar nu par sa o percepa. Se ratoiesc ca de obicei unul la altul si vorbesc fara sa inghita vanad ca intotdeauna puncte politice, care, spera ei ca-i vor repune calare pe carnat.
Inversunati cum sunt nici unul nu observa ca in locul carnatului a ramas doar o scobitoare. Aceasta din urma fiind chiar destul de ascutita ca sa-i poata intra oricui in fund. Oamenii vorbesc ca de obicei, nimic, in timp ce eu ma uit cu ochii holbati la niste grafice. Ma uit de mai multe ori si mi se par in continuare deosebit de stranii, fapt pentru care am decis sa le expun si pe aceasta pagina.
Uita-te la primul! Cu linie rosie vei vedea trasata o medie a inventariilor de petrol incepand cu 1984. Aceasta medie devine cu atat mai reprezentativa cu cat timpul pe care il reprezinta este mai lung. Studiind linia rosie observam de indata ca: intr-o economie cat de cat sanatoasa inventariile de titei ar trebui sa scada. Uite totusi ca realitatea ne contrazice! Inventariile de petrol cresc ( linie albastra), indepartandu-se precum se vede tot mai mult de media obisnuita,( vezi sagetile albastre puse intre cele doua linii, precum si reprezentarea grafica a diferentei de care vorbim expusa dedesubt).
Hai sa trecem acum la graficul nr.2! Acesta reprezinta oscilatiile de pret ale produselor expuse, de la inceputul anului 2010 si pana in prezent. Uita-te o clipa la prima coloana, cea negativa si rosie ca focul, care nu este altceva de fapt decat pretul gazelor. Intrebare: Cum si-ar putea explica cineva o depreciere a pretului la gaze, de 39%, intr-o economie aflata in duduituri? Sa nu uitam totusi ca este vorba de pretul unei surse energetice! Daca tinem cont de plonjonul pretului avut de gaze ar trebui sa intelegem numaidecat un lucru deosebit de important: Pretul este si trebuie sa fie scazut doar din cauza cererii scazute!
Poate oare o economie care dudie a revenire sa faca acest lucru fara a consuma mai multa matreie prima energitica, precum ar fi gazul de exemplu? In opinia mea desigur ca nu, si, de aceea, eu voi ramane convins in continuare de faptul ca nici nu duduie, ci dinpotriva, se afla foarte aproape de innec. Sa vedem ce ne spune atunci titeiul, varful de lance al produselor energetice? Ne spune exact acelasi lucru. Existenta exceselor de inventarii este o dovada directa si incontestabila a consumului redus, vezi inca o data abaterea de la media normala de care vorbeam in paragrafele anterioare.
Sa ne ocupam acum o clipa si in incheiere de "logica" conform careia pretul titeiului poate sa aiba o crestere anuala de 4%, intr-un mediu in care inventariile cresc in loc sa scada. Mie personal mi se ridica parul pe spate atunci cand vad aceasta ecuatie, foarte greu de explicat si, fara nici un sens la o prima vedere. Ecuatia amintita ramane totusi fara sens doar intr-un mediu normal. Intr-un mediu in care cineva se pregateste de razboi ea devine dintr-o data foarte plauzibila.
Inventariile de titei sunt in exces=oferta in exces, asta pentru ca economia nu merge si nu consuma atat cat obisnuia., pretul gazelor nu face altceva decat sa confirme acesta ipoteza. Dar, uite ca totusi cineva cumpara titei, si inca nici nu oricum, ci intr-un fel care ar trebui sa fie impotriva tuturor regulilor de functionare ale pietelor libere, la pret mai mare si, paradoxal, dintr-un stoc abundent in crestre. Intrebare: Oare cine ar putea fi acest cumparator misterios? Ar putea fi oare vorba, printre altii, de un laureat al premului Nobel pentru pace? Cugetare: Un razboi se face intotdeauna mai putin cu gaze si mult mai mult cu petrol.
Predictii privind evolutia pietelor de capital: valute, indici bursieri si analize socio-economice.
Bun venit la o pagina socio-economico-politica!
Doua din componentele enuntate, politica si economia nu pot exista una fara de alta."Unde-i economie apare banul, langa ban apare politicul" Horea Mihaltan
Acumularea de cunostinte este primul pas spre orice reusita" Horea Mihaltan
Intelege ceea ce faci! " Horea Mihaltan
Un om interesat poate invata orice." Horea Mihaltan
Un popor cu mentalitate ignoranta va alege politicieni ignoranti, osandindu-se astfel la un trai ignorat" Horea Mihaltan
Mentalitatea este piatra de temelie a societatii" Horea Mihaltan
Nici o societate nu poate fi mai buna decat constructorii ei" Horea Mihaltan
Lectura este un lucru benefic cu o conditie! Daca intelegi ceea ce citesti". Horea Mihaltan
Daca schimbi felul in care privesti lucrurile, lucrurile se schimba". Wayne Dyer
Democracy is when the indigent, and not the men of property, are the rulers." - Aristotle
Acumularea de cunostinte este primul pas spre orice reusita" Horea Mihaltan
Intelege ceea ce faci! " Horea Mihaltan
Un om interesat poate invata orice." Horea Mihaltan
Un popor cu mentalitate ignoranta va alege politicieni ignoranti, osandindu-se astfel la un trai ignorat" Horea Mihaltan
Mentalitatea este piatra de temelie a societatii" Horea Mihaltan
Nici o societate nu poate fi mai buna decat constructorii ei" Horea Mihaltan
Lectura este un lucru benefic cu o conditie! Daca intelegi ceea ce citesti". Horea Mihaltan
A invata este o prestatie, a preda este o arta. Sublimul este cand ii faci pe altii sa inteleaga, ceea ce ai invatat." Horea Mihaltan
Oamenii nu-si schimba caracterul, isi schimba doar mastile cu care vor sa-l acopere. Horea Mihaltan
Daca schimbi felul in care privesti lucrurile, lucrurile se schimba". Wayne Dyer
Democracy is when the indigent, and not the men of property, are the rulers." - Aristotle
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
20 de comentarii:
bullZeye
al dracu, se bea la cafea in draci, nu-i de mirare ca sunt toti analistii in fibrilații :)
dupa cum spunea bravul soldat Svejk
"noi nu mergem la razbel
ba ne si ca*am pe el"
ca ministrii din romanika sunt in plus asta nu e o noutate , dar totusi am citit si o declaratie a fmi-ului care prognoza crestere economica la anul ? oare de ce ? ciar si astia au ajuns sa minta cu nerusinare ?
Free Drive, sa dea sfintii ca bravul Sveik sa aiba gura de aur.
Anonim, FMI nu a vazut venirea crizei. Sa-i ascultam acum cand zic ca pleaca ceva ve nu a venit?
@anonim
FMI-ul vede crestere de cand ne-am tras centura.
Horea, explicatia este Peak Oil nu razboiul. Gazele mai ajung o vreme, dar petrolul e pe sfarsite.
Acuma, in varianta optimista in care vom descoperi ceva surse de energie alternative reale, pretul ar mai putea scadea nitzel.
Nu prea mult, pentru ca plastice si cauciucuri tot din petrol o sa facem o vreme.
Flavian, daca inteleg eu bine tu legi atunci si surplusul de inventarii de peak oil? In cazul unei cereri excesive care ar trebui sa apara in cazul in carea peak oil ar fi explicatia celor discutate inventariile ar trebuisa scada primele si pretul sa urce ca o consecinta a scaderii acestora.
Sincer sa fiu eu nu prea inteleg ecuatia. Mai multe mere in piata din cauza ca ele se termina, dar preturi mai mari. Corect ceea ce spui despre plastice si cauciucuri numai ca confectionarea lor trebuie sa fie legata de vanzari, legate la randul lor de cerere.
Vezi tu cimva o cerere in crestere intr-o economie care este pe scufundate? Maybe I'm missing something?
Costele, observa un lucru foarte interesant despre care am vorbit de fapt de multe ori. Oamenii, mai ales cei din Romania au tendinta sa nu creada nici ceea ce vad. Ceea ce ma mira insa la fel de mult este faptul ca ei mai asculta vorbele unora, fie ei si politicieni, care nu au nimerit nimic niciodata.
Sa stii ca fenomenul este raspandit si in sanatate. Pentru roman un titlu inseamna din pacate mult mai mult decat o incompetenta dovedita.
Asta cu toate ca ar trebui sa se stie bine felul in care se dobandesc aceste titluri, precum si valoarea lor profesionala.
"Oamenii, mai ales cei din Romania au tendinta sa nu creada nici ceea ce vad."
Păi, să citeşte ziaru':
Bye Bye Bear
Costele, o diferenta exista totusi, chiar mare de tot, din moment ce in America datele sunt amestecate. Avem QE2, avem rapoarte bune, in timp ce in Romania avem tiganie.
Qe2 este menit sa slavze economia cel putin din punct de vedere al
Keynesienilor. Faptul ca nu va functiona in conditiile actuale este alta mancare de peste, dar pana acum monetizarile au functionat de mai multe ori creand chiar bulele pe care le-am vazut.
Personal nu cunosc insa nici o teorie economica a carei doctrina sa fie bazata pe aplicarea tiganiei a furtului si a minciunii, fapte care se intampla zilnic in tara noastra. Diferenta dintre crezul pe care il poti avea intr-o teorie economica expirata, care a functionat totusi macar aparent si crezul in tiganiade este de la cer la pamant.
In rest vom vedea in curand pana unde au fugit ursii.
Horea, pentru mine e simplu. Atunci cand toti mai mult incep sa priceapa ca petrolul e pe terminate, lumea incepe sa faca stocuri si pretul creste. Se estimeaza ca pe viitor productia va continua sa scada, chiar mai rapid decat scade cererea si atunci cei care fac stocuri de pe acum vor iesi in castig.
Cat priveste rasboiul, am mai spus ca bunicul a luptat in razboi si cu toate astea eu nu ma vad cu pusca in mana si casca pe cap aparand linia prutului. Zic asta ca unul care a facut un an si ceva de academie militara, unde am avut ocazia sa frec destul AK-ul si sa vad ce inseamna militarie. Pe amicii care s-au fofilat de armata cu mastere sau care cum a putut nu-i vad nici atat...
P.S. Razboaiele din ziua de azi nu se mai dau ca pe vremuri, acum totul se desfasoara la nivel psihologic si de mentalitate, prin manipularea politica la tembelizor si spalarea economica pe creier la scoala si in corporatii multinationale. De aceea se zice ca daca lumea ar sti cu adevarat ce se intampla in lumea financiara, maine ar fi cu totii in strada...
Flavian, aceeiasi lume care a inteles ca pterolul e pe terminate ar fi trebuit sa poata cumpara mai ieftin din moment ce stocurile sunt umplute la refuz. Sa nu uitam totusi plonjonul de 100 de dolari facut de titei in culmea peak oil.
Ecuatia stocuri in exces cu preturi in crestere mi se pare in continuare stranie in conditii normale.
La cele militaresti eu nu ma pricep dar din cate am vazut fronturile nu mai sunt ca pe vremea lui Napoleon undeva pe o campie. Cu putin "noroc", vezi cazul Iracului, frontul se poate muta chiar in camera in care stai si-l privesti pe Boc la televizor. Sper de aceea inca o data ca bravul Sveik evocat de cineva intr-un comentariu sa fi avut gura de aur.
Pai cred ca e destul de ieftin acum fata de 150USD cat era in 2008. Daca se intoarce la preturile alea, e bine sa cumperi acum ieftin cat se mai poate. Desi la noi benzina nu a scazut prea tare, e cam la aceleasi preturi la care era si in 2008, iar petrolul de hartie e doar bullshit. Sa nu uitam nici de plonjonul BDI care a fost corelat cu scaderea preturilor dupa varfurile din 2008.
Iar baietii cu razbelul teleghidat au facut o treaba excelenta cu 9/11 si razboiul pentru petrol ce a urmat, incat si-au taiat de sub picioare orice urma de craca ramasa ca suport din partea publicului. Asa ca... svejk sa traiasca... :)
Flavian, nu stiu de ce dar eu am impresia ca pretul titeiului se va deprecia din nou spre nivelele minime atinse de caderea precedenta.
De ce atata graba atunci la cumparatori? Un razboi cu Iaranul ar putea schimba insa scenariul.
Ultimele stiri pe care le-am auzit in acest domeniu de la cineva care a previzionat foarte bine atat varful din 2008 cat si scaderea ce a urmat, spun ca ne indreptam din nou catre zona 150-200 USD.
Eu recunosc ca nu ma asteptam ca in urma crizei economice preturile sa scada asa brusc si de atunci am tot asteptat rabdator revenirea lor la valori mai aproape de realitatea peak oil.
Dar omul respectiv a nimerit-o de fiecare data pana acum. Sa vedem totusi daca se intampla ceva in noiembrie... :)
Omu' ala vorbea de hiperinflatie inainte de varful din 2008.
AC, faceam referire la LW si nu PS, cred ca nu vorbim totusi de aceeasi persoana... :)
@Flavian & Horea - nu se gandeste nimeni ca pretul sporit este cauzat si de injectiile de lichiditate asteptate pentru azi?
Cu alte cuvinte investitorii sunt lungi pe petrol sperand in cresteri ale pretului, lucru care modifica si pretul actual dar nu au nevoie de el asa ca doar cresc stocurile?
@Horea- cat crezi ca se va anunta astazi? ceel 1.8B$ de anii trecuti au avut efectul unei frectii cu apa de ploaie la un picior de lemn dar e interesant de vazut cat vor continua...
Trimiteți un comentariu