Troica condusa de Merkozy a alimentat Grecia falimentara cu banii contribuabililor afirmand ca o ajuta. Eu sustineam atunci ca ea isi ascute de fapt cutitul pe care il va folosi pentru a-i taia gatul. Der Spiegel descopera astfel azi o realitate pe care eu o prezentam pe acest blog cu ani in urma. Una pe care o vedeam deja atunci inevitabila.
Grecia a fost si este falimentara si nici o troica din lume nu o va putea salva. Banii trimisi Greciei, pentru salvarea propriuzisa a "bondarliror", n-au facut altceva decat sa-i prelungeasca agonia, si sa-i macelaresca economia si mai vartos. Spuneam intr-o postare precedenta ca ne apropiem de valul devastator.
Acesta va lua cu el si alte tari. Si va face probabil praf o Romanie impanzita de mafioti. Intoarcerea lui Basescu la Cotroceni nu va fi pana la urma altceva decat drumul pe care suspendatul il va face spre ghilotina lui Ponta. Paradoxal cei doi vor coabita pana la urma pe esafod. Asa patesc de obicei avizii de putere intr-o conjunctura nefavorabila.
Basescu a avut de fapt o ocazie unica de-a iesi de pe scena chiar in ultimelele saptamani, numai ca, marinar fiind, domnia sa a confundat Romania cu Titanicul. Un vas scufundat pe care pretindea ca l-ar fi putut salva. Adevarul este ca nu vom sti niciodata ce s-ar fi intamplat cu Titanicul in cazul in care l-ar fi avut pe Basescu in postura de capitan. Vom afla in schimb, cu siguranta, ce se va intampla cu Romania. Tara cu trei capitani, in momentul de fata, una care dupa parerea mea nici nu mai are nevoie de vreun isberg ca sa se scufunde.
Capitanii pe care ii are au lucrat de zori ca sa o rupa in cel putin trei bucati. Eu unul nu am mai auzit niciodata de un vapor care sa functioneze facut ferfelita.
12 comentarii:
Tot mai multi sunt de acord ca va veni un crah financiar(valul devastator cum il numesti tu),dar foarte putini se hazardeaza sa faca un pronostic privind inceperea lui.
Daca spui ca ar trebui luat in calcul ciclul de 7 ani si luind ca punct de plecare inceperea actualei
crize(2007-2008),ar insemna ca noua depresiune sa inceapa in 2014-2015.Intreb si eu.
Totusi multi nu iau in considerare inertia sistemului,care va incerca sa amine cat mai mult inevitabilul.
Anonim, ciclul de 7 ani a iceput o data cu minima bursiera din martie 2009. Este destul de usor decalculat de aici jumatatea unui ciclu de 7 ani. Care precum ma asteptam eu nu a fost impins catre stanga asa cum credea Prechter. Nu cred insa ca va fi impins nici spre dreapta prea mult. In rest, este cum spui. Se fac eforturi uriase de eviatare a colapsului inevitabil.
Horea, ma gandesc de ceva timp sa cumpar cartea ta. Asi vrea, daca se poate, sa pui pe blog (sau pe alt site, gen scribd.com) cuprinsul plus cateva pagini pentru ca potentialii cumparatori sa poata sa-si faca o idee despre ce vor sa cumpere.
Multumesc.
Emil
Emil! Poti sa-mi trimiti un mail si iti voi trimite cuprinsul. In momentul de fata stocul de carti este gol oricum. Am vandut ultima carte de doua zile. Va trebui sa tiparesc o serie noua in zilele urmatoare.
Horea, poti sa ne dai o ideie cam in ce va consta valul ala devastator? Sa fie devalorizarea dolarului, a euroului, a leului, caderea burselor, falimentul statului, al bancilor? sau toate la un loc?
Se mai vorbeste de atacarea Iranului, care ar putea da nastere unui razboi.
Anonim, cam asta am facut tot timpul, citeste si tu articole mai vechi. Pe scurt ca sa nu par neprietenos repet. Dolar in sus, euro in jos, deflatie cu toate inplicatiile de rigoare, falimentul unor state si al multor banci, atacarea foarte probabila a Iranului dupa alegerile din Sua. Acest scenariu ar trebui sa se sfarseasca in 2016. Si sa inceapa in curand.
horea, nu fi asa de sigur ca politicienii romani o sa sfarseasca pe esafod ... intr-o tara normala ( civilizata ) asa se intampla ,in romania din pacate , populata cu indivizi gen costel politicienii intotdeauna o sa o duca bine !
Anonim, sa nu uitam ca foamea il poate transforma pe om intr-o fiara, chiar daca este roman.
Pe Costel nu-l condamna prea dur, pentru ca mediul din tara asta ii poate face pe multi oameni mai agresivi decat ne puetm inchipui. Eu unul nu cred ca un om ca el s-ar manifesta asa cum a facut-o intrun alt mediu.
Si mie imi vine sa urlu cateodata cand sunt mintit in fata si cand sunt luat de prost. Problema lui Costel este in opinia mea ca vede lucrurile unilateral. Poate sunt eu din nou naiv dar nu mi se pare un postac.
El chiar crede ceea ce spune si atunci nu poti sa-l condamni. Pentru ca este dreptul lui sa creada exact ceea ce vrea. Intr-un alt mediu cred totusi ca si-ar prezenta ideile mai temperat.
Isterie nationala in legatura cu actiunea procurorilor de a cerceta eventualele fraude electorale. Studoiuri pline de "onanisti politici" si ziaristi care infiereaza cu manie proletara tupeul procurorilor de a da curs sezizarior.
Ma intreb unde naiba erau toate aceste hahalere in 2009 cand se ptreceau lucruuri similare?! Unde era corifeul ziaristicii roamanesti CTP care acum urla imperativ la procurori ca simplii alegatori sa nu mai fie timorati?!
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/vot-alegeri-infractiuni-nereguli-dosare-igpr_0_163783911.html#
Deci la 2 saptamani dupa alegri in 2009 erau mai multe doasare si mai multe persoane cercetate dacat sunt la 2 saptamani dupa referendum. Si culmea "militienii" au reusit sa inainteze prchetelor si vreo 60 de dosare finalizate. Cum or fi reusit oare sa le instrumenteze caci dupa cum bine stim deja din povestile unor blogeri, frauda electorala nu poate fi dovedita. Sigur dosarele alea erau pline de liniute si bastonase nu cu lucruri reale.
Evident ca finalitatea acestor anchete va fi nula dar asta nu din cauza ca nu ar exista probe pentru a baga la racoare pe cineva ci pentru ca se va prefera la un moment dat dupa cum am mai spus punerea din nu a batistei pe tambal. Va fi doar un alt motiv de negociere murdara in spatele usilor inchise.
Asta este Romania pentru care se bat oamenii vali. Si iata ca o primesc exact asa cum si-au dorit-o.
Cel care a venit cu ideea talkshowurilor infinite a stiut foarte bine ce face. A stiut ca roamnul este receptiv la vorbe neglijand total faptele.
Eu vad pachete de securisti prosti care manipuleaza... fuduli.
Faptele sunt: fraudarea alegerilor din 2009, alimentarea securistilor prosti si dezvoltarea unor celule de control si manipulare, incercarea de pastrare a puterii chiar si cu riscul de a face pilaf o societate intreaga.
Horea, n-ai niciun motiv sa ma condamni, dar poti sa incerci macar sa intelegi pe ce lume traiesti:
AC, decembrie 2009:
Tovarăşul Băsescu şi-a pus la punct sistemul securist... a fraudat alegerile şi va continua să facă ceea ce ştie el mai bine... va fortifica sistemul securistoid sacrificând domeniile inutile ale societăţii... de care oricum populaţia cocalarizată se poate lipsi. sursa
P.S. Pupinbasismul e o boala care face ravagii la IQ-uriile mici.
Mai deștept decât 46% dintre romani
Costel, e vorba din nou de perceptii. Ale tale si ale mele. Eu cred ca inteleg foarte bine pe ce lume traiesc chiar daca nu vad lucrurile ca tine.
Spun de altfel ceea ce spuneai si tu intr-un mail. Ce sa fac? Eu vad un securism identic si la ceilalti, ba si mai saritor in ochi.
Pentru mine nu exista asadar nici o diferenta intre securismul lui Ponta si cel al lui Basescu. Atata doar ca cel al lui Basecu era in saua. Cel al lui Ponta si Antonescu vroia sa urce tot acolo. De aici si paruiala.
Trimiteți un comentariu