Se vor si vedea, exact in GDP-ul din semestrul 3, calculate la o pondere de 3-3,5%. Normal, in caz ca nu esti mincinos, precum oficialii americani, fiind in acelasi timp si un adept al desfintarii FED, ai scadea cifra de mai sus din GDP-ul trimestrului amintit. Gestul de care vorbesc, ar insemna insa sa-ti tragi scaunul de sub cur, gest pe care oficialii din Washington nu il vor face niciodata. Mai mult decat atat, ei vor suna ca intotdeauna goarnele victoriei. Aceste goarne, se vor infunda insa cel tarziu, in luna aprilie sau mai 2010. Ca totul sa reporneasca si sa fie ca inainte, economia americana are nevioe de consumator. El, consumatorul, ducea in spate dupa cate iti amintesti, 70% din cresterile economice publicate. Sa ne uitam tocmai de aceea o clipa si la ceea ce face consumatorul american!
Randurile de mai sus le puteai citi intr-un comentariu datat 18 sept anul curent. Iata-ne la cateva zile de triumf". Joi va fi ziua cea mare, cu trompete si fanfare, Bernanke-si va sufla in barba, c-a tampit o lume

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu