Se poate oare fara ura in Romania?

Imi aduc aminte de timpurile in care am inceput sa vorbesc despre deflatie, timpuri in care metalele spargeau norii. Incercam sa-mi argumentez afirmatiile cat mai temeinic si mai bine, ca intotdeauna de fapt, nu pentru ca as fi vrut sa conving pe cineva, ci, pur si simplu pentru ca mi se pare normal sa incerc sa explic oamenilor care ma asculta felul in care am ajuns la o concluzie sau alta. Mai pe urma, ramane desigur la aptitudinea fiecaruia, sa fie, sau sa nu fie de acord cu afirmatiile pe care le-am facut. Si sa se simta mai luminat sau mai intunecat dupa ce le-a ascultat. Cu asta ar trebui sa se incheie orice discutie normala si la fel si citirea unor articole sau vizionarea unor programe. In Romania zilelor noastre discutiile normale au disparut de mult. Pentru ca aproape orice discutie este mai nou umpluta de venin si foarte multa ura.

Imi aduc aminte de duelul scuipaturilor dus intre gogu si costel plin de atat venin incat ar fi ajuns sa omoare un bou. Si fi atent la miza duelului! Unul credea ca argintul se va deprecia, celalalt era convins ca va ajunge in stele. In acest duel am fost bagat si eu, indirect! Chiar daca nu prin intermediul scuipaturilor, pentru ca nu am niciodata saliva destula pentru asa ceva, prin intermediul luatului peste picior. Am fost luat peste picior pentru o convingere, o idee, la care toata lumea are dreptul. Si pe care am si argumentat-o "laaarg" de tot. Paradoxal benefica chiar si pentru "luptatorul' din partea opusa a ringului. Regulile asa numitei democratii romanesti sunt insa foarte dure, devenind si mai dure atunci cand este vorba de politica.

In politica scuipatul nu mai ajunge, pentru ca l-ai consumat tot in disputele banalitatilor, precum niste preturi, de exemplu. Acolo iese la iveala lopata. Ar lipsi doar ca fiecare sa scrie pe unealta pe care o foloseste "Romania democratica", si lupta prin care trebuie sa-i crapi capul adversarului poate sa inceapa. Scotand la iveala inca o data nivelul celora care fac politica, precum si nivelul celora care ii voteaza. Un nivel sub nivelul marii, tipic romanesc, si de un primitivism pe care l-as egala fara sa ezit cu cel al omului din pestera. 

O fi inceput romanul sa se sterga cu hartie igienica la cur, dar excrementele le depune in continuare in gradina. Daca se poate in gradina altuia. Iata totusi ca ieri am dat de o surpriza placuta. O declaratie a fostului premier Tariceanu. Prin care ni se demonstreaza ca in Romania mai exista totusi cate un politician adevarat. Nu vezi pic de ura in cuvintele lui Duduila desi a fost santajat de actualul presedinte de mai multe ori. De fapt, nici macar cand a fost in functie, Tariceanu nu s-a coborat niciodata la nivelul pesterii situata sub nivelul marii. Am devenit cumva fanul lui Calin Duduiceanu? 

Nici poveste. Si nevasta lui a mers cu girofar ca toate nevestele supraoamenilor. A facut si el legi peste noapte ca sa-i iese cat mai bine pasul cu Citroen. Si cine mai stie cate altele? 

Hai totusi, macar o data, sa nu confundam sezonul cu fazonul. Pentru ca vorbim acum strict de atitudini politice. Atitudinea fostului premier a iesit in evidenta dupa parerea mea ca un graunte de aur pe un morman mare de cacat. Pentru ca din fecalii este alcatuit tot maidanul politic romanesc la ora actuala. Pe acest maidan s-a urcat bietul Caliniut, incercand sa-i disperseze oarecum mirosul. Prin prezentarea unor idei bine gandite si benefice atat partidului sau, deocamdata doar un clan, cat si pentru tara noastra. Fostul premier pare sa inteleaga ca Romania este trasa spre prapastie de catre noii lideri ai aliantei. Nu numai Romania! Ci chiar si gruparea pe care a condus-o el odata. 

Ambele au fost puse intr-o caruta incarcata cu antene, dar fara birjar. Trasa de cai cinstiti si drepti cu mutre de motan. Si, pana la urma pestele de la cap se impute. Sau, ma pripesc eu din nou? Doar pentru ca nu dau doi bani pe eroul national Lasstase? Intr-un interviu dat la TVR1, ieri, Crin Antonescu incerca sa ma convinga ca ma pripesc. Ii povesteam lui Florin intr-una din discutiile avute, ca, o data in viata mea m-am dus si eu la vot. Nu in Suedia, ci in Romania. Si atunci ca sa-l votez pe Crin presedinte. Cu trecerea timpului am inceput sa-mi pun intrebari. M-a piscat oare frigul la creier atunci cand am facut un asemenea gest? Interviul la care am asistat ieri m-a facut sa-mi dau seama ca nu. Pentru ca pana nu cunosti faptele Crinului, vorbele sale te pot ameti. Ca de obicei, a incercat sa ametesca lumea si ieri. Cu siguranta nu pe cei care stiu sa judece fapte. Interviul de la TVR 1 mi-a adus aminte si de altceva, de o maxima a lui Cicero: Inteligenta fara caracter nu are nici o valoare. O maxima la fel de  valabila si pentru Traian Basescu, in opinia mea.