Eu v-am destanuit ceea ce am facut eu, fara a avea insa vreodata intentia sa va influentez. Am publicat chiar ieri un comentariu diametral opus perceptiileor mele, asta ca sa aveti din ce alege. Mai mult decat atat, ati avut si aveti un hiperinflationist in persoana lui Flavian, un om care a incercat sa-si explice convingerile pe situl sau.
Personal eu nu mi-am schimbat perceptia avuta in trecut, vazand de aceea si in momentul de fata dolarul ca fiind cea mai buna investitie.
Hai s-o luam babeste, pornind de la proria mea maxima "intelege ceea ce faci". Voi incepe cu Romania tara in care traim, sau mai bine zis vegetam, pentru ca toti nu vor putea oricum sa emigreze din aceasta tara.
Romania nu are slava Domnului euro asa ca cel putin teoretic ar putea crea hiperinflatie tiparind bani tangibili, cu scopul de a-si usura spatele de sacul datoriilor. Cat de benefic si cat de probabil este totusi un scenariu hiperinflationist in aceasta tara? Foarte putin probabil si mai degraba malefic.
De ce? Pentru ca Romania nu-si permite pur si simplu hiperinflatie. Cu un popor indatorat pana peste dinti, prin intermediul unor credite luate cu precadere in valute straine, hiperinflatia ar ucide atat pe debitor cat si pe creditor, ultimul fiind de fapt cel care conteaza cel mai mult in ochii mai marilor zilelor noastre. Atentie! Hyperinflatia ar aduce dupa sine macelarirea monedei tarii in care apare. Observa deasemenea: Creditele au scadente exacte de plata timp in care o moneda inflata ar putea ajunge de ex. cu 20-30% mai ieftina fata de valuta in care a fost luat creditul.
Plata unor astfel de credite necesita asadar tot mai multi bani tipariti avand drept rezulatat final intratrarea in incapacitate de plata a tarii respective, vezi cazul Argentinei. Mai mult decat atat, mult temuta deflatie este un lucru sanatos aparand si pornind de la consecinta fireasca a creditelor debile. Exact asa cum apare si porneste si sistemul imunitar al corpului uman incercand sa protejeze organismul de o boala sau alata. Inflatia in schimb este ceva artificial, ceva indus de om, o boala de fapt si nicidecum un tratament. Ca atare, incercarea de-a trata efectele unei boli, prin injectarea a mai multor germeni ale aceleiasi boli nu poate fi altceva decat o alta boala, o boala numita pe drept cuvant nebunie.
Sa vedem acum la ce rezultate ar putea duce tiparirea excesiva a banilor in cazul statului roman? Cam la aceleasi rezultate ca cele descrise in cazul populatiei, din moment ce statul s-a imprumutat tot in valuta straina, in timp ce taxele pe care le incaseaza de la contribuabil le incaseaza numai in lei. Cat de probabil este atunci un scenariu in care cineva din Romania ar indrazni sa se apuce sa tiparesca bani?
Foarte putin probabil in opinia mea!
De ce sa economisim atunci bani facuti din hartie igenica, intr-o lume plina de aur, argint, imobiliare terenuri etc. Raspunsul este acelasi pe care l-am dat de atatea ori pe acest site: deflatie.
In ce valuta, hartie de wc, este cel mai bine sa ne afcem economiile. In valuta unei tari in care deflatia este cea mai iminenta in momentul de fata, pentru ca fata de aceasta valuta vom avea cea mai mare sansa sa vedem o cererere care depaseste oferta. Vezi definitia deflatiei!
Conform aceleiasi definitii si pana la urma, valoarea banilor wc vor trebui sa depaseasca valoarea altor bunuri, cel putin pana la sfarsitul "erei" de deleveraging. Ale acelorasi bunuri care au fost considerate pana acum ca fiind surse perfecte de investitie si economisire. Dupa aceasta era de stergere a datoriilor va urma si dupa parerea mea o noua era de reflatie, dar, mie mi s-ar parea un gest stupid daca mi-as pune in cap o caciula acum pe "timp de vara". Exista oare si totusi, macar teoretic, posibilitatea unui ger in mijlocul verii? Unul care sa te poata prinde cu capul descoperit?
Teoretic aproape orice lucru este posibil, dar, lucrand cu probabilitati precum si cu o logica de taran, eu vad in momentul de fata o distanta destul mare intre teorie si probabilitate. In cazul in care vor apare totusi indicii care sa preconizeze invazia unui front de aer polar in timpul verii, eu voi fi pe post ca sa pot trage un semnal de alarma ca de obicei. Oricum, in curand va trebui sa asistam la o noua corectie a doalrului fata de toate valutele. Acesta din urma a urcat prea mult si prea repede, dand chiar si in cazul leului, de zona de oferta pe care am descris-o intr-o postare precedenta.
Corectia pe care o va avea valuta americana va fi demna de urmarit, ea putand sa devina un ghid important in ceea ce priveste anticiparea miscarilor viitoare. In alta ordine de idei: Bancile cele mai sigure unde pot fi titnuti banii sunt dupa parerea mea cele din Danemarca, Norvegia si Elvetia, nicidecum Romania. Si in aceste tari eu as prefera banci mai mici, cele lipsite de orice tangenta cu mastodontii care au dat imprumuturi dementiale.
De ce sa nu economisim atunci in euro, yen, yuan sau chiar lei? Acets subiect va fi dezbatut intr-o postare viitoare.
Repet inca o data: Aceasta postare nu este o recomandare! Cei care vor vrea s-o urmeze vor face acest lucru pe propriul lor risc. Faptul ca prognozele pe care le-am facut in trecut au avut o exactiate pe care oricare cititor o poate verifica nu garanteaza nicidecum exactitatea sau garantia indeplinirii modului de gandire expus in acest articol.
Predictii privind evolutia pietelor de capital: valute, indici bursieri si analize socio-economice.
Bun venit la o pagina socio-economico-politica!
Doua din componentele enuntate, politica si economia nu pot exista una fara de alta."Unde-i economie apare banul, langa ban apare politicul" Horea Mihaltan
Acumularea de cunostinte este primul pas spre orice reusita" Horea Mihaltan
Intelege ceea ce faci! " Horea Mihaltan
Un om interesat poate invata orice." Horea Mihaltan
Un popor cu mentalitate ignoranta va alege politicieni ignoranti, osandindu-se astfel la un trai ignorat" Horea Mihaltan
Mentalitatea este piatra de temelie a societatii" Horea Mihaltan
Nici o societate nu poate fi mai buna decat constructorii ei" Horea Mihaltan
Lectura este un lucru benefic cu o conditie! Daca intelegi ceea ce citesti". Horea Mihaltan
Daca schimbi felul in care privesti lucrurile, lucrurile se schimba". Wayne Dyer
Democracy is when the indigent, and not the men of property, are the rulers." - Aristotle

A invata este o prestatie, a preda este o arta. Sublimul este cand ii faci pe altii sa inteleaga, ceea ce ai invatat." Horea Mihaltan
Oamenii nu-si schimba caracterul, isi schimba doar mastile cu care vor sa-l acopere. Horea Mihaltan
Daca schimbi felul in care privesti lucrurile, lucrurile se schimba". Wayne Dyer
Democracy is when the indigent, and not the men of property, are the rulers." - Aristotle
marți, 30 noiembrie 2010
luni, 29 noiembrie 2010
O data de reactie interesanta
Ieri poporul Irlandez a iesit in strada. 100 000 de oameni s-au adunat in Dublin ca sa-si manifeste indignarea fata de vanzarea tarii facuta de catre guvernul hotului Cowen bancilor.
Protestele isi au intotdeauna rostul acolo unde sunt facute cu cap, acest lucru implicand desigur si in mod automat intelegerea cauzelor lor de catre protagonisti, vezi cazul Islandei.
Protestele din Irlanda ar putea avea asadar aceiasi soarta ca si cele din Islanda, un cutit in gatul bancilor. Noul guvern irlandez va putea sa arunce asadar la gunoi, toate intelegerile semnate de tradatorul Cowen cu UE si FMI.
Cei din urma vor putea fi rugati in acelasi timp sa mai mearga si spre alte meleaguri, cele spre care obisnuieste sa-si trimita Gigi parlamentarul european adversarii. In cazul in care acest lucru nu se va intampla, presiunile populare se vor intetii in opinia mea, pentru ca, irlandezii nu au iesit in strada ca sa dansesze dansul pinguinului.
Politicul neales pe carnat, poate asadar sa fie inlocuit in orice moment, atata timp cat acesta nu va respecta doleantele alegatorului. Bursele si valutele au reactionat conform asteptarilor pe care le aveam la stirea de salvare a bancilor. Am ajuns la un moment in care toata lumea nu mai poate fi prostita tot timpul. Proprietarii de bonduri, bancile, simt flacara care mocneste acum in talpile prorii, mai ales atunci cand vad ca dobanzile bondurilor pe care le detin continua sa salte. In aceste conditii data de azi devine o data de reactie interesanta.
Euro a fost facut placinta de catre dolar eaxct asa cum ma asteptam sa se intample. Bursa a avut insa niste zvacniri spre "nord". Rezultat? O divergenta, momentana in opinia mea, intre valute precum euro si burse. Datele de reactie obisnuiesc dupa cate iti mai amintesti sa opreasca sau chiar sa intoarca un trend, uneori ele neputand fi insa altceva decat semnale de continuare a trendurilor in vigoare. Data de azi ar putea fi una care se va putea alinia ultimei definitii, prin simplul fapt ca va putea da semnal verde continuarii trendului negativ. Sa nu uitam niciodata psihologia atunci cand facem analize, pentru ca, asa cum am subliniat de nenumarate ori, ea este de fapt singurul factor important care determina miscarea preturilor din piata de capital intr-o directie sau alta. Uitandu-ne la vesnicul indice Sp 500, in acelasi grafic ca intotdeauna, observam: zona 1140-1144 nu a fost atinsa inca.
Ca o consecinta, cel mai probabil scenariu este cel al caderii indicelui spre aceste nivele. Acest fenomen va trebui sa aiba consecinte colaterale: continuarea deprecierii a tot ce s-a apreciat salbatic, inclusiv euro, aur petrol etc.. Fata de leu dolarul va trebui sa-si continue aprecierea spre 3,38, in perspectiva scurta sau medie de timp, asta cu toate ca la 3,26-3,28 franele care i se pun valutei americane sunt destul de puternice. Euro leu va trebui sa bata pasul pe loc ca si pana acum. In rest voi reveni asa cum am promis cu un articol mai lung sau poate mai multe articole scurte, pentru a putea prezenta si explica pozitia mea fata de piete. Un lucru va pot divulga deja in aceasta faza:
Cumpararea de dolari si vanzarea in acelasi timp de yeni japonezi ar putea deveni o afacere de neuitat pentru cel cu rabdare suficienta. Pana atunci insa hai traim asa cum si-au dorit-o cei multi: calcati in picioare, mintiti, jupuiti si umiliti bine.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Krugman se trezeste si ii acuza pe vanzatori
Intr-un interviu dat in New York Times laureatul premiului Nobel pentru economie ii face cu apa si cu otet pe politicienii irlandezi, pe cei care si-au vandut la inceputul acestei saptamani tara bancilor.
-Now what? Last weekend Ireland and its neighbors put together what has been widely described as a “bailout.” But what really happened was that the Irish government promised to impose even more pain, in return for a credit line — a credit line that would presumably give Ireland more time to, um, restore confidence. Markets, understandably, were not impressed: interest rates on Irish bonds have risen even further-
Si acum ce? Weekendul trecut Irlanda si vecinii sai au pus la cale un pachet descris ca fiind unul de "salvare". Ceea ce s-a intamplat de fapt este ca guvernul Irlandez s-a angajat sa-si expuna populatia la si mai multa durere, ca un raspuns dat pentru creditul primit. Credit care ar trebui sa-i dea tarii amintite timpul necesar pentru restabilirea confidentei. Piata nu a fost impresionata, un lucru lesne de inteles: Dobanzile bondurilor au continuat sa creasca.
Articolul lui Krugman merita sa fie citi in intregime de toti cei care cunosc suficient de bine limba engleza. Domnul marinar si domnul profesor in drept constitutional, cel care incalca constitutia cat de des poate, ar trebui sa-si faca chiar lectura din acest articol. De ce? Pentru ca domniile lor fac acelasi lucru pe care l-a facut si premierul Irlandez, isi vand tara bancilor. Eu amator de nici macar renume local, dar, se pare totusi un mai bun cunascator al modului de functionare al economiei, comparativ cu cei care poseda un carnat de titluri si ocupa posturi importante in ministere, am atras atentia de mii de ori pe aceasta pagina asupra pericolului care ne paste.
Pagina este insa citita din pacate doar de o mana de oameni, dintre care o jumatate de mana, nu au crezut cu siguranta ceea ce le-a fost dat sa citesca. Acesti oameni l-au crezut insa mai mult ca sigur pe Boc si pe Basescu, vanzatorii de azi ai tarii, precum si pe Ponta si Antonescu, fruntasi ai gastilor din asa numita opozitie si, vanzatorii de ieri ai aceleiasi tari. V-am rugat de multe ori si va mai rog inca o data: propagati cat puteti ideile pe care le cititi pe acest blog. Nu veti face asta pentru mine ci pentru toata lumea care ar avea in acest fel o sansa sa citeasca si altceva.
Oamenii de la putere va vor ruina pe toti exceptand pe ei insisi in cazul in care nu vom face nimic. Un bulgar incepe cu unul cat palama dar poate creste atunci cand este rostogolit. Veti regreta pasivitatea de care acest popor da dovada intr-o buna zi, intr-o zi cand va fi prea tarziu. Faceti ce puteti, mai mult de atat nu poate face nimeni! Nu va uitati pasivi la cum ni se sapa groapa. Aproape tot ce am spus eu pe aceasta pagina s-a adeverit. Cu toate astea nu am fost contactat de nimeni, nici macar de un post de radio situat in grajdul central din Ciofliceni pentru o dezbatere. De ce?
Pentru ca nimeni nu vrea sa auda alte pareri decat cele oficiale, cele care ne vand si ne ucid. Stiu ca am doar un numar restrans de cititori dar sunt totusi unul din putinii oameni care a putut prezice cu destula exactitate ceea ce se va intampla. Acum cand lucrurile sau intamplat, chiar asa mic si nenoricit cum este acest blog, ar fi trebuit sa fie bagat in seama. Aduti aminte! Am venit intotdeauna cu idei prorii si cu propuneri concrete de rezolvare nu doar cu raportari traduse din presa straina. Am incercat intotdeauna sa explic cu rabdare pozitia pe care am avut-o tocmai pentru a putea deveni credibil.
Degeaba! In Romania gastilor fiecare isi vede de ale lui, asta pana ce i va intra apa in gura, nas, ochi si urechi, acoperindu-i mai apoi si incet crestetul pentru intotdeauna. Cei cu capul pe umeri si cititori ai acestei pagini au inteles cu siguranta ca nu caut faima. Am cautat si caut sa explic pericolul care ne paste dorind ca tot mai multi sa poata afla de aceasta situatie. In caz ca pasivitatea va continua eu mai mult nu voi putea face. Am incercat doar, de doi ani incoace, sa-mi salvez tara de la innec, prin intermediul acestui blog nenorocit. Nu voi putea sa fac niciodata un lucru pe care l-as face daca ar fi posibil, sa gandesc pentru altii. Azi mi-a batut la usa un copil de cca. 15 ani, oferindu-se sa munceasca doar pentru mancare. Asta nu mai e cersit! Este pur si simplu Romania celora care s-au infruptat din ea si inainte de lovitura de stat, mult mai temperat insa, Romania lui Boc Basescu Antonescu Ponta si ceilalti din "casa nostra". Cei care va vand, va vand nu numai pe voi dar si pe copii vostrii, pe toti copii care nu au avut sansa sa se nasca in familii precum cea a lui Fatuloiu.

vineri, 26 noiembrie 2010
Un Boc de origine americana
Perspectivele României sunt mai bune decât cele ale unor state din zona euro care întâmpină dificultăţi, întrucât deficitul bugetar a scăzut semnificativ şi economia îşi revine, astfel că riscurile s-au redus, a declarat pentru Mediafax şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
"Începem să resimţim revenirea creşterii economice şi observăm, de asemenea, o reducere semnificativă a deficitului. Aceşti doi factori reduc riscul pentru România. Şi răspunsul meu este, da, cred că perspectiva privind situaţia din România este mai bună decât în unele state din zona euro care întâmpină dificultăţi", a spus Franks, întrebat dacă situaţia din România este mai bună decât în ţări precum Portugalia, Irlanda, Ungaria sau Letonia.(sursa Gandul)
Imprumut pentru platirea unui imprumut
Cand spuneam acum cca. un an ca Romania este falimentara, timp in care guvernatorul BNR vedea reveniri in forma de V, multi au ridicat din umeri neacordand nici un dram de atentie celor spuse de mine. Iata ca de atunci gluma s-a ingrosat. Acest lucru il face pana si pe vesnicul optimist Isarescu sa-si masoare prognozele. Intr-o cuvantare facuta dupa afirmatiile domnului Khan, cele cu prapastia si cu solidaritatea, guvernatorul spunea: Probleme exista dar Romania a fost plasata pe undeva la sfarsitul listei de catre seful FMI.
Ceea ce a spus Isarescu am auzit cu uechile mele la televizor netrebuind sa apalaez de aceasta data la citatele talmacite din presa romanesca.
Ca de obicei eu as vrea sa-l trezesc insa din somn pe guvernator, rugandu-l sa-si puna din nou pe nas ochelarii pe care i-am oferit. Domnul Khan nu a numit tarile de la marginea prapastiei, din prapastie in opinia mea, intr-o ordine definita de situatia economica in care se afla. Domnia sa a insirat asa cum i-au venit in minte pe toti prabusitii, folosind chiar etc. asta ca sa nu se innece enumerandu-le.
Ca sa vedeti ca investitorii talmacesc situatia Roamniei altfel decat o face Isarescu va incurajez sa va uitati la graficul expus. Cumparatorii de bonduri vedeau in Ianuarie 2010 o sansa de faliment de 60% pentru tara noastra, iata un nou prim loc de care nu putem fi mandri. Compara cifra cu sansa de 30% care i se dadea Romaniei doar cu un an inainte (bastonas portocaliu). Grafic mai nou ca cel expus nu am gasit dar nici nu trebuie, atata timp cat am gasit ascunsa sub masa "logica de taran". Daca ar exista vreun cititor al paginii mele care ar putea pretinde ca situatia din Romania s-a inbunatatit in ultimele 10 luni as fi sigur ca Boc a inceput sa-mi comenteze articolele.
Cat de magar si cat de nesimtit poate fi pana la urma un premier, care, chiar azi, fara sa clipeasaca, incepe din nou sa ridice salariile cu 15% in 2011? Asta in timp ce Basescu ii blestema pe cheltuitori la un alt post de televiziune, explicand corect de aceasta data ca nu poti consuma mai mult decat produci. Boc ca Boc, dar, cat de bou poate fi cel care il mai asculta? Si, nu in ultimul rand, cel care il mai invita la emisiuni ca sa-i auda parerile. Va intreb pe voi ca eu nu mai inteleg nimic: In ce tara traim oameni buni? Oare pana unde se poate ridica pana la urma nesimtirea si aroganta unor oameni de pe aceaste plaiuri? Oare pana nu golesc tara nu o sa se astampere? Pentru ca o lopata in cap de la vreun romanas razvratit nu vor lua se pare niciodata.
O lopata in cap si nu de la romanasi ci tocmai de la opozguvernanti ar putea lua insa bancile. Bancile de care guvernatorul vorbea cu atata mandrie. Bancile din Romania care nu au fabricat instrumente gaunoase asa cum au facut cele din strainate, cele care au mers pe profit chiar si anul acesta. Hai sa aruncam totusi un ochi pe sursa de profit al bancilor din tara noastra.
-Credite la populatie = nu prea
-Credite date statului = cata frunza si iarba
-Credite pentru prima si ultima casa = cata frunza si iarba, date tot statului
-Programul rabla = cata frunza si iarba, tot la stat
-Comisioane pe aerul respirat din incinta, depuneri si retrageri de numerar, intrari si iesiri din banca etc.
Tu roman smecher va trebui sa-ti pui acum putin mintea la contributie. Pune tu degetutele pe randurile pe care le crezi ca fiind cele mai generatoare de profit pentru banci. Le-ai gasit? Sunt convins ca da altfel nu ai mai citi aceasta pagina. Cu degetutele puse pe randurile in cauza intreaba-te cu voce tare: Ce se va intampla cu bancile astea fantastice, rasfirate ca ciupercile in fiecare colt de strada, in caz ca statul va intra in incapacitate de plata? La creditele neperformante date populatiei si intreprinderilor nici nu mai trebuie sa te gandesti. Stiu, Romania nu va da faliment pentru ca solidaritatea si tateasoli si restructurarea si modernizarea si lupta si opozitia si guvernul si drumul bun si gura mare...... Dar daca totusi? Tinand cont si de faptul ca tara nostra a mai luat azi un credit de 1,3 miliarde, ca sa platesca, auzi, un credit de , 1,4 miliarde, ducand in acelasi timp tratative cu FOAME-IUL pentru o noua linie de credit de 10 miliarde. Toate acestea facute desigur intr-un mediu acoperit de ropotele de aplauze ale analistilor bancari.

miercuri, 24 noiembrie 2010
"Prietenul" poporului "ridica" ratingul Romaniei
Domnul Khan ne iubeste. Acum o luna domnia sa vorbea chiar de crestere economica in Romania. Un om iubitor este insa de cele mai multe ori si darnic. Iata cum, printr-un simplu gest de iubire ratingul ne-a fost ridicat: din prapastie am fost pusi direct pe marginea ei (sursa cotidianul):
"Ceea ce este dramatic este că în state ca Grecia, Irlanda, Letonia, Ungaria, România, etc. situaţia trebuie redresată, pentru că nu mai putem continua aşa. Încetarea de plăţi este iminentă, prăpastia este chiar în faţă. Nu cred în faliment. Cred că solidaritatea europeană va duce la evitarea acestui lucru. Aceasta presupune însă politici dure, iar aceste ţări sunt în continuare cele mai vulnerabile, mai sărace, aflate în cel mai mare pericol. De aceea trebui adoptate programe care să protejeze cheltuielile sociale"
Concluzia: Asa nu se mai poate tovarasi! (ba se poate= nota sub semnatului) Sunteti in faliment si pusi in fata incetarii iminete a platilor, dar, eu nu cred in faliment. Este clar si faptul ca tari precum etc. sunt in situatie dramatica dar solidaritatea bancara, pardon europeana, aia care ii face pe toti sa-si vada de proriul inec va invinge. Ne vom scula cu totii, nemti si tot nemti si iara nemti care suntem, exceptie putand face doar bancile, tot nemtesti, alea bagate in cacat pana in gat, si ii vom ajuta pana la ultima suflare pe etc. Etc. este foarte saraci dar Boc i-a inbogatit prin a le mai lua cate o 100 de lei din ce nu aveau.
Priviti! Grecia a facut si ea progrese remarcabile in directie gresita, dar a reusit totusi cu multa sudoare sa-si mai mareasca deficitul bugetar de cand a fost "salvata". Pe Irbanclandezi i-am salvat chiar la inceputul acestei saptamani, agatand cate 31 494 de dolari datorie in gatul fiecarui nou nascut, dar, lupta va merge mai departe. Va merge pana in panzele albe si pana cand vor da toti faliment. Am spus faliment pentru ca eu nu cred in faliment, dar cred in masuri politice dure facute de catre guverne care se vor schimba asa cum isi schimba curvele chilotii si chilotii nu trebui subestimati tovarasi, pentru ca vanduti in cantitati mari ei pot produce plusvaloare. Aceasta plusvaloare se va adauga la PIB-ul tarilor etc. care in 2011 vor creste toate economic cu cate 2%.
As mai fi vrut sa-mi continui lectura dar m-a imboldit mosu, uitandu-se la mine cu ochii bulbucati.
Ma baietye am auzat chiar amu ni a la telembizor co evadat unu dje la casa dje nyebunyi! Oare n-o fi fost Gingis Khan asta al tau?

SUA nu-i JAPONIA
Este o afirmatie absolut corecta vanturata de "expertii" care vedeau si vad inca si azi frunzulite verzi si inflatie. O afirmatie la fel de corecta este atunci si urmatoarea: un bou nu este o girafa, dar asta nu insemna ca cele doua animale nu pot muri de aceeiasi boala.
Uita-te la graficul alaturat (sursa NY Times) si vezi traiectoria preturilor japoneze, incepand cu destumflarea balonului imobiliar 1991.
Compara acum aceste preturi cu traiectoria celora din SUA si vei vedea cum boului i se lungeste gatul. Incepand exact cu 2006, data la care balonul, tot imobiliar, din SUA de aceasta data, se sparge. Observa deasemenea! Deflatia japoneza a fost un proces lent cu accelerari periodice (verde) urmate de o perioda de stagnare de cca. 1an ( rosu), o revenire demna de luat in seama de cca. 1,5 ani (galben), o accelerare nemarcata, noua stagnare de cca.2 ani (rosu) si, in cele din urma nivelul actual minus unu, rezultatul final al momentului de fata.
Analizand graficele care in ochii mei par foarte identice nu pot trage decat o singura concluzie: Boul a inceput sa faca si pete, pentru ca ambele tari protagoniste au o boala absolut identica. De unde atunci yenul cu muschi si dolarul la feetness, doar cu muschiuleti in momentul de fata? Ambele tari au dobanda bancara la zero sau foarte aproape de zero. Iti mai aduci aminte de definitia deflatiei: lipsa creditelor si a lichiditatilor. Concluzie: La o marfa fata de care cerintele pietii raman cel putin constante si al carei cantitate scade, pretul ii creste, indiferent daca marfa se numeste dolar, yen sau o sapca de bolsevic. SUA se afla asadar la doar la inceputul perioadei sale de deflatie putand sa dea dolarului in aceasta faza doar muschiuleti.

marți, 23 noiembrie 2010
Cu capu-n perete
Iarna nu-i ca vara si iata ca irlandezii nu sunt romani. Dupa ce si-a vandut tara ieri bancilor guvernul irlandez a fost lovit de vanturi polare. Sa nu uitam totusi ca Irlanda este inca o democratie. Intr-o democratie care nu este una originala exista de obicei si o opozitie.
Spre deosebire de Romania opizitia dintr-o tara cu adevarat democratica nu are doar rolul de-a umple scaunele din parlament. In anii pe care i-am petrecut in occident am invatat si despre opozitia constructiva. Opozitia constructiva este insa un termen necunoscut in democratia originala.
In timp ce o democratie functionala are partide cu ideologii politice, fiecare din ele incercand in felul lor sa mai faca ceva si pentru tara, democratia originala are clanuri. Clanurile au doar nume diferite, ideologiile lor fiind absolut identice: furtul si mintirea in acest scop al cetateanului.
Iata de unde si imposibilitatea democratiei originale de-a oferi opozitie constructiva. Opozitia constructiva se bazeaza pe acceptarea ideilor benefice pentru tara, mai ales pe timp de criza, din partea oricui ar veni ele, indiferent de de culoare politica. In democratia originala a clanurilor idei benefice pentru tara nu exista, pentru ca scopul bataliei politice este in exclusivitate interesul proriu al haitelor de pradatori.
Ca o consecinta nici o idee lansata de un clan nu poate fi mai buna decat ideea celuilalt. Tot ce face Basescu este catastrofa pentru clanurile din opozitie si absolut perfect pentru clanul proriu, in timp ce, tot ceea ce ar face Antonescu sau Ponta devine perfect pentru clanul acestora dar o catastrofa pentru clanul lui Basescu.
Din fericire in Irlanda lucrurile stau putin mai altfel. Opozitia a criticat pe drept cuvant vanzarea tarii facuta de guvern bancilor, rezultatul obtinut fiind cel asteptat si absolut compatibil cu o democratie functionala, demisia acestuia.
Oricum problemele Europei se intetesc conform asteptarilor pe care le-am avut. A pune murdaria sub pres n-a rezolvat niciodata problema curateniei. Grecia este falimentara si va suferi in curand de lipsa de lichiditati.
Pe tuse astepata Portugalia si Spania. In Europa occidentala oamenii nu voteaza pe carnati si pot fi ca atare dusi de nas o data, maximum de doua ori. Politicul care s-a incapatinat sa mentina cursul spre prapastie al societatatilor va fi absolut sigur penalizat prin vot in fiecare tara cu adevarat democratica.
Proprietarii de bonduri in mare parte bancile cazinou vor lua pana la urma toate cate un pumn in gura.
Cu cat un arc este intins mai mult, cu atat mai vehement va reactiona cand va fi slobozit. Oamenii incep sa se trezesca, vezi actiunea din 7 decembrie sprijinita de vedete precum Cantona. Oamenii sunt indemnati sa-si scoata banii din banci, un protest care s-ar putea extinde, ducand la panica si pana la urma la un "bank run". Impresia made in Romania cum ca populatia ar fi servitoarea bancilor se va putea schimba de la o clipa la alta.
Stiti de ce? Pentru ca populatia poate exista fara banci, bancile nu pot insa exista fara populatie. Ne asteapta vremuri fierbinti precum spuneam. Nu uita am prezis intetirea crizei exact pentru anul in care ne aflam deja in 2007 si, iata rezultatele. Politicienii redusi mental vad in fata lor un om static, un robot, o masina, spernad ca aceasta stare a omului de azi sa persiste in vesnicie. Asta pentru ca ei si cei cu potential financiar sa-si poata face mendrele nestingheriti. Eu vad insa cu totul altceva. Vad o fiinta umana cu perceptii si o stare psihica in schimbare continua. Ca o consecinta noile stari psihice care sunt pe cale sa se instaureze in lume ar putea deveni foarte ostile fata de politicieni si finantatorii lor. Deocamdata nu in Romania.(vezi articolul cauza-effect)

luni, 22 noiembrie 2010
"Specialisti" ametiti
Analizeaza rubricile de mai jos aparute in Wall Street Journal in data de 18 noiembrie anul curent, respectiv azi, 22 noembrie tot 2010. Iata un exemplu magistral de idiotenie, daca e sa folosim un termen de pe vreamea pantofarului.
U.S. stocks rally on Ireland-rescue hopes, 18 noiembrie 2010
Azi, aceeiasi sursa are rubrica urmatoare: U.S. stocks drop as Ireland seeks aid
Cum poate unul si acelasi eveniment sa rezulte in reactii complet diferite si diametral opuse ale pietei? Raspuns: nicicum pentru ca piata face doar ceea ce trebuie sa faca, absolut independent de stiri. Jurnalistii lui peste incerca totusi sa lege comportamentul pietei de stiri, pentru ca ei trebuie sa comenteze intotdeauna orice eveniment, asta au invatat la scoala. Ceea ce nu au invatat la scoala pare sa fie maxima mea de pe pagina "Intelege ceea ce faci"! In cazul jurnalistilor maxima expusa ar putea fi extinsa putin: Intelege ceea ce faci, pentru ca altfel ai putea sa pari idiot.
Pentru cei care au mai avut sau au dubii iata zvacnirea de depreciere dolar leu de care vorbeam ieri, sageata rosie, urmata de revenirea puternica sageata verde. In caz ca mai exista persoane care nu cred nici ceea ce vad inchipundu-si ca Isarescu sau stirile pot influenta piata, ei vor trebui sa se mai gandeasca odata.

duminică, 21 noiembrie 2010
"Salvarea" ucigasa
Data de reactie secundara pe care am descris-o precum si nivelele de cerere atinse la acea data a avut pana acum efectele pe care le-am asteptat. Ce urmeaza? Urmeaza desigur, propabil chiar maine, anuntul "salvarii" Irlandei. Iti mai amintesti? Stirile nu influenteaza pietele doar in cel mai bun caz pentru moment, fara ca ele sa fie capabile sa schimbe perceptia de baza a investitorilor.Ca o consecinta stirea ar putea contribui la continuarea aprecierii a tot ce a revenit in decursul ultimelor zile, inclusiv indicele Sp 500.
Acest indice, unul de care ma ocup in permanenta pentru determinarea trendurilor bursiere, ar putea fi dus de baietii jucatori pana la nivelele de 1214-1218. De la acest nivel indicele ar trebui sa cada chiar daca FMI, Banca Mondiala, si BCE ar decide sa nationalizeze toata Irlanda. Euforia actuala ar putea totusi extinde teoretic aprecierile si mai mult, acest scenariu fiind in momentul de fata unul mai putin probabil. Astepta-te asadar la zvacniri pe toate fronturile, inclusiv leu-dolar, euro-leu trebuind sa bata pasul pe loc asa cum ma asteptam ca va face si asa cum a facut de fapt si pana acum. Graficul expus este ca de obicei acelasi ca in postarea precedenta dar actualizat.

vineri, 19 noiembrie 2010
Mortul din sicriu ingropat cu masca de oxigen
Irlanda este o tara moarta prin intermediul sistemului sau bancar. Cu toate acestea exista "binevoitori" care vor s-o vada pusa in sicriu cu masca de oxigen. Ba mai mult, scena devine si mai nostima daca vei pune langa mort si flaconul de O2.
Sicriul Irlandei este totusi mic raportat la cel al Spaniei, prima avand o populatie de doar cca. 4, 5 milioane de locuitori. Nu pot sa evit sa ma gandesc la marimea cosciugului, a flaconului si a masti de oxigen pe care va trebui s-o aiba Spania? Oricum, piata a chicotit numai la auzul "salvarii", trimitand, exact incepand cu data secundara de reactie de care vorbeam intr-o postare precedenta, pretul a tot ceea s-a depreciat in cateva zile, din nou spre ceruri.
Pentru mine acest lucru nu a fost o surpriza din moment ce l-am prezis cu exactitate doar cu cateva zile in urma. Inca odata! Nu sunt mama Omida, ci pur si simplu doar un biet cetatean care incearca sa-si foloseasca creierul. Medic fiind reactionez si interceptez desigur cu promtitudine schimbarile bruste ale psihologiei umane, schimbari accesibile ochilor tutror celora care vor sa vada. Cine este de vina de tot ceea ce se intampla? Omul desigur!
Am descris acest lucru foarte clar in articolul "Dezmembrarea societatilor. Perceptiile umane se schimba de la un moment la altul, perceptiile gresite trebuind sa aiba consecintele nefaste pe care le vedem.
Ca sa scot si mai clar in evidenta rolul perceptiei voi incerca sa dezbat nitel niste comentarii care au aparut in legatura cu articolul de ieri. Cele mai demne de analizat sunt comentariul lui Cristi Dogaru si al lui mike. Cristi este pe drept cuvant in razboi cu bancile, mike razboindu-se poate mai mult cu publicul care s-a avantat in imprumuturi. Cristi spunea:
"vina apartine mai mult de 80% bancilor, si restul debitorilor...ca altfel, e ca si cum ai spune "da, a violat-o salbatic, i-a spart si 3 dinti din fata, dar uita-te la ea, are fusta cu o palma deasupra genuchiului si doi nasturi descheiati la bluza...si ea la provocat"
Opinia mea in aceasta privinta este pe undeva la mijloc si voi incerca s-o explic numaidecat. Ca sa ma fac inteles voi incepe cu o intrebare: Cine si ce este de fapt o banca? Este de obicei o cladire mai mare sau mai mica in care lucreaza oameni! Sa vedem acum cine este cel ce ia credite? Pai tot omul!
Care este atunci diferenta de provenienta si de constitutie dintre un creditor si un debitor? Pai nici una, ambii sunt oameni! Hai sa vedem acum ce face creditorul? Isi urmareste desigur doar proriile interese, care, la un moment dat, vor devinii insa si interesele celorlati, deci indirect ale institutiei. Fara un profit institutia la care lucreaza creditorul va putea dispare de pe suprafata pamantului lasandu-l in acelasi timp pe cel din urma fara slujba. Fara om banca a fost si va ramane asadar doar o cladire, care poate fi transformata cu putina bunavointa in orice: in bar de noapte, in grajd sau de ce nu, chiar si intr-o casa de toleranta.
Unde este problema atunci? Pentru ca o banca a fost de fapt constituita pentru a da credite. Problema este exact acolo unde am descris-o intr-un articol precedent: la om, la avaritia acestuia si, nu in ultimul rand, la cancerul de care sufera: goana lui dupa privilegii. Incearca sa schimbi macar mental aceste atributii umane si vei vedea ca creditorii si debitorii ar putea trai in pace putand fii chiar de folos unul altuia. Ca sa fim echilibrati ca intotdeauna va trebui sa ne uitam acum la ce face debitorul?
Debitorul isi urmareste din pacate tot proriile interese gandindu-se exclusiv la propria-i bunastare, bunastare pentru care el de fapt nu a facut nimic. Creditorul si debitorul traiesc asadar in aceeasi societate, o societate pe care au construit-o tot ei, acceptandu-i astfel in mod tacit toate anomaliile. Orice om cu capul pe umeri poate intelege ca nimeni nu poate consuma mai mult decat produce, indiferent daca este creditor sau debitor. Ca sa intelegem mai bine subiectul dezbatut hai sa luam numaidecat si cateva exemple: Cine e de vina ca Udrea nu a fost multumita cu banii pe care i-a furat Cocos, trebuind sa se bage astfel si la un imprumut imobiliar?
Raspunsul este simplu: Avaritia umana prezenta cu precadere la unii, precum si cancerul societatilor in destramare de care sufera si in acest caz partile implicate, goana dupa privilegii. Hai sa deposedam pentru o clipa, chiar daca facem asta numai mental, ambele parti de insusirile amintite si sa vedem rezultatul probabil.
Fara privilegii doamna Udrea ar fi executata silit fiind arsa serios exact acolo unde o doare cel mai mult, adica la buzunar.
Fara aceeleasi privilegii bancile care au dat imprumuturi descreirate, provocatoare de pierderi imense, ar fi lasate si ele sa dea faliment, conform regulilor de baza ale pietelor libere pe care de multe ori le invoca chiar reprezentantii lor. Fara banci cazinou si fara Udre lumea ar merge desigur linistita mai departe, putand devenii in acelasi timp si o lume mult mai echitabila. De ce? Pentru ca o asemenea lume ar da semnale clare oamenilor total iresponsabili de cerintele si de regulile pe care le are, pedepsindu-i sever si asa cum se cuvine pe cei care se abat de la ele, indiferent daca ei se afla in grupa creditorilor sau in cea a debitorilor. Sunt absolut convins ca asemenea semnale s-ar propaga cu viteza luminii in toate colturile societatii, inclusiv spre omul de rand. Ele ar avea drept rezultat si nasterea automata a unei forme de societate bazata pe reguli si pe legi nediscriminatorii.
Vina mortii societatilor, provocata de dezastrul bancar in desfasurare, apartine asadar in opinia mea in masura egala tuturor celora care le-au construit si le-au tolerat existenta, atata timp cat le era lor bine. Problema actuala ramane in consecinta doar una: inechitatea crasa care a inbacsit omenirea. Vanatorii de privilegii vor ca de obicei ca toti pumni sa cada numai in capetele contribuabililor, inclusiv in capul celora care nu au fugit sa sa imprumute pana peste dinti. Read my lips ar fi spus Bush seniorul, read my words voi spune eu: Lumea de care am vorbit este pe terminate si va muri in dureri cumplite, tocmai din cauza bolii canceroase la fel de cumplite de care sufera.
Si noi cei din Roamnia suferim de ceva cumplit pe langa cele spuse pana acum. Suferim de mentalitatea care ne permite sa traim mintiti, umiliti, batjocoriti si jupuiti bine.

joi, 18 noiembrie 2010
"Salvarea" Irbanclandei
Uitat-te la graficul expus datat martie 2010! De atunci nu s-a schimbat nimic in mai bine,, doar eventual in mai rau. Vezi expunerea pe care o au bancile fata de Irlanda. Lobyul facut asadar pentru asa numita salvare a Irlandei este ca de obicei si de fapt un loby pentru salvarea Banclandei.
Iata insa ca Irlandezii par in momentul de fata sa refuze "salvarea". Intr-o tara in care poporul pare sa mai si gandeasca, nu numai sa munceasca, vocile critice incep sa apara. Lumea se intreaba: De ce ar trebui sa plateasca poporul irlandez jocul de ruleta a bancilor expuse asa cum le vezi asezate in ordine pe grafic?
Cifrele expuse reprezinta miliarde (sursa Wall Street Journal)
Cat au cotizat aceste banci din castigurile enorme facute atunci cand ruleta era profitabila popoarelor la care le cer acum ajutorul? Au cotizat o sfarla, asa cum spunea un fost maistru de atelier de-al meu din clasa a sasea, asta in timp ce-si mesteca cafeaua cu un surub nu chiar lipsit de untura. O sfarla ar trebui sa cotizeze asadar si popoarele acestor banci asa cum a facut Islanda, pentru ca falimentul statelor indatorate ar fi in faza in care ne aflam singurul lucru benefic si acceptabil. Este adevarat ca dupa un faliment statele nu vor mai putea cheltui bani visati, asta numai ca sa-i tina pe anumiti politicieni la putere, dar, cine stie, in cazul Romaniei un asemenea faliment ar putea fi pana la urma chiar salvator.
Ar fi o palma in forma de pumn data hotilor numiti politicieni si oameni de afaceri, ale caror averi, si prin ele influenta pe care o au, s-ar putea subtia considerabil. Problema momentana este paradoxal faptul ca tara noastra nu sta la fel de prost ca Irlanda, Grecia...etc. Continuand politica de azi guvernul roman ar putea insa sa-i ajunga din urma pe ceilalti.
In alta ordine de idei, nici ministrul pentru economie din Germania pare sa nu aiba helicoptere cu bani asa cum le are Bernanke, asta conform propriilor afirmatii. In incheiere te invit sa te mai uiti inca o data la graficul afisat si incearca sa ghicesti! Cine crezi tu ca se zbate cel mai tare sa salveze Irlanda in momentul de fata si de ce?
a) Domnul Soric pentru ca ar dori sa legalizeze camataria si in Irlanda?
b) Procurorii din Romania deveniti camatari peste noapte in mod absolut "legal"?
c) Anglia o tara ale carei banci au cea mai mare expunere in Irlanda?
Ne astepta precum spuneam intr-o postare anterioara vremuri pline de evenimente. Sa le urmarim ca si pana acum, traind: mintiti, umiliti batjocoriti si calcati in picioare bine!
Ps. Uite cata inflatie a produs QE1 al carui valoare se ridica la cca. 1,7 trilioane de dolari. Ma intreb: oare cata inflatie ar putea sa produca 600 de miliarde? Cifrele afisate sunt de ieri! Observa si core CPI, prima cifra de deasupra patrulaterului verde, la 0.
N-am incadrat-o in patrulater pentru ca reprezinta o cifra care nu tine cont de pretul alimentelor si de pretul titeiului. In patratul verde, sub CPI, se vede si avantul pe care QE 1 l-a dat constructiilor de case. Totul pare uns precum surubul fostului meu maistru de atelier. Observa marcajul facut cu sageata verde reprezentand estimarile marilor analisti, eronate ca de cele mai multe ori.

miercuri, 17 noiembrie 2010
Bernanke o ia in barba
"La o prima vedere pana si cel mai neinitiat amator poate observa urmatoarele: O divergenta clara intre indice si dobanda, pana in momentul inceperii revenirii bursiere din martie 2009. De la aceasta data dobanda bondului si indicele SP 500 merg mana in mana (patratele negre). Iata acum si parerea mea, tot de amator: Ma astept in perspectiva medie de timp ca divergenta dintre cele doua obiecte din grafic sa fie reluata, dar invers. De ce? Pentru ca, in opinia mea, America nu sta mult mai bine la ora actuala decat Grecia, asta in pofida orbului gainii, boala de care sufera multi investitori. In cazul in care agentiile de rating nu ar fi afiliate politic si si-ar face treaba independent, ratingul de AAA al SUA ar fi trebuit sa fie redus numaidecat."
"Dobanzile din SUA vor incepe sa creasca in opinia mea din cauza celor expuse si, nicidecum din cauza inflatiei. Ce va putea face atotputernicul FED intr-o asemenea situatie? Nimic! Vor ridica si ei dobanda la nivelul cerut de piata. Ce rol are asadar domnul Barbachi in politica dobanzilor? Acela de a-si pune dobanda la nivelul cerut de piata, punct. Ce va trebui sa faca dolarul intr-o asemenea situatie? Va trebui sa se aprecieze desigur, macar pe termen mediu."
In 8 septebrie 2010 scriam printre altele ceea ce se vede mai sus! In 3 noiembrie zi in care Barbulache trebuia sa-si anunte QE-ul completam:
"Efectele acestui QE 2 vor fi in opinia mea si dupa cum am mai spus-o de atatea ori si anul trecut, o apreciere busiera vremelnica, mai scurta decat prima, care acum ar trebui sa fie chiar pe terminate, nimic mai mult. Pentru economie si micile intreprinderi masurile lui Ben vor fi ca ancora pentru vapor. Eu cred de aceea ca bursa va incepe sa cada dupa anuntarea masurilor chiar daca o prelungire a euforiei este teoretic posibila. Caderea care urmeaza va trebui sa fie cu atat mai violenta cu cat arcul a fost intins mai mult.
FED se va baga probabil la bondurile de 10 ani ale caror dobanda ar putea sa mai aiba o zvacnire negativa provocata de masura QE2. Dupa aceasta zvacnire surprizele ar putea sa apara in curand. Bondurile ar putea sa inceapa sa cada si sa trimita ca o consecinta dobanzile exact acolo unde FED nu vrea sa le aiba. Un astfel de scenariu, foarte probabil dupa parerea mea in perspectiva medie de timp, ar trebui sa dea aripi dolarului si niste pumni in gura aurului si a argintului. Petrolul ar trebui sa fie si el in ringul in care se impart pumnii. Oricum, in cazul in care Ben nu livreaza conform asteptarilor eu sunt convins ca vei asista la o "baie de sange".
Sa ne uitam acum la ce s-a intamplat cu dobanda bondurilor. Le-am pus pe toate care conteaza, cea de 5 ani, cea de 10 ani si cea de 30 de ani. Dupa anuntul lui Bernanke din septembrie dobanzile au scazut o perioada scurta (marcare portocalie), ca mai apoi sa inceapa sa urce incet. La anuntul QE vine si zvacnirea de cateva zile al bondurilor, cea de care vorbeam mai sus, rezultatul fiind tot cel asteptat, scaderea dobanzilor. Mai apoi dobanda urca incet dar sigur la toate bondurile expuse ( marcaj galben), in timp ce bursa incepe sa cada, restabilind in acelasi timp si relatia inversa de care vorbeam in citatele de mai sus.
Bernanke fost lasat asadar cu baraba cascata. Ce a realizat FED pana acum cu QE-ul sau si, cu cat au scazut dobanzile incepand cu data la care masura a fost anuntata? Raspunsul la prima parte a intrebarii este nimic. La cea dea doua parte a intrebarii raspunsul ar trebui sa devina insa chiar alrmant pentru FED: dobanzile au crescut. Barbulache a realizat totusi ceva: a reusit sa mai ia un pumn in gura de la 23 de economisti. Acestia il atentioneaza in modul cel mai serios sa renunte la imbecilitatea pe care vrea sa o faca, scriindu-i o scrisoare deschisa.
Atentie! Data secundara de reactie azi la nivele de cerere tot secundare. Tot ce a cazut pana acum ar putea sa-si revina temporar. Si totusi, desi probabil, acest scenariu nu este batut in cuie. Din cauza formei pe care a avut-o deprecierile de pana acum si din cauza faptului ca data, precum si nivelele sunt secundare, deprecierile ar putea sa continue. In caz ca se vor opri eu nu cred ca ele s-au terminat, ci dinpotriva, vor revenii din nou. Nivel secundar de oferta doalar leu 3,20.

marți, 16 noiembrie 2010
Euro-leu, iti mai amintesti patratul albastru?
Daca nu cauta-l, reviziteaza-l ca sa vezi ce s-a intamplat.
(Observa! Graficul expus este acelasi, unul pe care il vei recunoatse, actualizat cu date noi de pret aparute cu trecerea timpului, ca de obicei). Euro s-a miscat asadar tot timpul in intervalul pe care l-am descris, cu abateri nesemnificative si momentane, dand cu siguranta impresia multora ca Isarescu este la volan. La volanul masinei sale prorii cu siguranta, dar nicidecum la volanul economiei sau la volanul pietei valutare, asa cum tind multi sa creada.
Intrebarea cheie care se pune in acest moment este: unde va merge euro de aci ? In sus? In jos? Sau va continua sa se miste lateral? Lateral cu tendinte sudice este traiectoria pe care o intrevad eu in momentul de fata. Cei indragostiti de analiza fundamentala poate isi vor lua un moment de reculegere in care ne-ar putea explica si noua logica. Daca nu altceva macar logica miscarii de pana acum. De unde atata tarie in valuta unei tari biciuite in fiecare zi, posesoarea celei mai neperformante economii din Europa si, conform expertilor, si al unei inflatii care in viitorul apropiat isi va atinti ochii spre exploziile solare.
Hai sa negandim in timp ce traim mintiti umiliti si jupuiti bine!

luni, 15 noiembrie 2010
Ceasul mortii
The Economist are un ceas care se schimba in timp real, aratand datoriile guvernamentale globale. Pune cursorul pe tara care doresti sa o vezi putand admira astfel pana si schimbarile procentuale ale datoriilor anual. Observa! Pentru tara noastra exista o schimbare anuala de + 17% in momentul de fata, asa ca duduiturile lui Tariceanu bat din nou la usa cortului. In conditiile in care datoriile cresc exponential, adica in forma parabola, (iti mai amintesti probabil implicatiile acestei forme de crestere) mamica FMI s-a oferit sa "salveze" Irlanda.
Institutia nu a spus ca vrea sa salveze de fapt bancile germane americane etc. implicate in bondurile acestei tari, de frica ca nu cumva populatia Irlandei sa-l duca pe domnul Strauss-Khan la Ciomu. Oricum, bascalia bancilor continua, in timp ce Portugalia se razveateste, amenintand ca ar putea chiar sa paraseasca UE. Amenintarea Portugaliei o inghit cu o lingurita de sare este mai mult o furtuna in olita de noapte dupa parerea mea. Oricum, intr-un week-end se pare ca se pot intampla multe. Ne asteapta dupa cum mai spuneam vremuri foarte pline de activitate. Hai sa le urmarim impreuna prin intermediul acestui sarman blog. In timp ce ne vom distra de minune nu ar trebui sa uitam un lucru foarte important: Sa traim mintiti umiliti si jupuiti bine!
Ps. Si daca te gandesti cat de bun si curat era euro si cat murdar era dolarul doar acum cateva zile.
S-a schimbat oare ceva in fundamentalele acestor valute? Oare nu era Europa cu Irlanda, cu Grecia, si cu alte tari muribunde in aceeiasi situatie si acum o saptamana? Sa-si fi retras oare barbosul QE2 din piata ascunzandu-l adinc in plete? Sigur ca era! Este raspunsul la prima intrebare si, sigur ca nu, raspunsul la cea de-a doua ! Nimic fundamental nu s-a schimbat asadar. Ceea ce s-a schimbat insa radical pare a fi perceptia umana. Numai omul este capabil sa vada acelasi lucru azi intr-un fel si maine in altul, deseori prin intermediul unor perceptii diametral opuse. Exact pe asemenea perceptii umane contradictorii se bazeaza si cei care conduc azi Roamnia. Poporul, mai ales cel dambovitean, este capabil sa te scuipe azi in ochi pentru ca maine sa te ia in brate si sa te ridice in slavi, plasandu-te cu capul in Olimp. Vezi cazul poetului Adrian Paunescu "cel sarac", pentru al carui mostenire se bat azi pana si grefierii.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010
La inceput de joc
Clovnii din G20 s-au adunat din nou ca sa nu fie rasfirati. A reiesit clar ca s-au adunat sa se inteleaga asupra faptului ca nu se inteleg.
Ar face mai bine sa stea acasa si sa nu mai cheltuiasaca banul public, putand sa-si tina oratoriile la fel de bine, fiecare in parte, in WC-ul din "casuta" in care traieste.
Ca de obicei au batut din gura si degeaba, incercand ca intotdeauna sa impresioneze piata prin intermediul cuvintelor, pentru ca armele faptelor le-au epuizat de mult.
Trichet pare a fi ultimul mohican, singurul cumparator al bondurilor tarilor falimentare din Europa. Domnia sa a reusit insa sa ajunga pe curs de coliziune chiar cu ministrul de finante al Frantei, nemaivorbind de domnul Weber mai marele bancii centrale din Germania, Bundesbank.
Soaptele doamnei Merkel privind participarea pe care investitorii vor trebui sa o aiba la pierderi par sa fi fost auzite si sustinute acum si de doamna Legard, inducand astfel imediat durerile de stomac de care vorbeam in postarea precedenta baietilor cu bonduri. Irlanda este pe punct de explozie si ca atare jocul dominourilor in cadere ar putea sa inceapa in oricare moment. Se pare ca cineva a calcat din nou pe murdaria de sub pres fiind socat de scartaiutul intens produs de cantitatea imensa de gunoi. Suedia a simtit si ea socul acum cand banca centrala, Riksbanken, a decis sa faca exit si sa-i lase pe baietii afundati in carry trade fara lichiditati.
Observa rezultatele QE de care vorbeam. Bursele urca din cauza perceptiilor gresite pe care le are investitorul privind efectele masurii, economia bate insa in tot acest timp pasul pe loc. Se vede ca monetizarea suedeza a imbatat si ea investitorii dornici de castiguri rapide. Acum cand banca centrala a hotarat sa se retraga din piata aceasta incepe sa se darame incet dar sigur, exact asa cum va face de fapt si piata din SUA cu QE 2,3 si 7 cu tot.
Ceea ce le mai lipsea suedezilor era problema europeana, cea pe care par nordicii par s-o fi uitat asa cum a uitat-o de fapt toata lumea. Iata insa ca rahatul pute al dracului chiar ascuns sub pres. Evolutia pe care o va avea piata de capital in saptamanile care urmeaza va fi desigur foarte interesanta de urmarit. Ea ne va da in acelasi timp indicii mult mai clare privind directia burselor si al valutelor.
Vom vedea deasemenea daca Tom degetelu s-a pregatit de actiune sau daca deprecierile la care am asistat pana acum, cele asteptate si descrise de mine in ultima analiza a indicelui SP 500, vor fi doar o furtuna in olita de noapte. Sa nu uitam totusi! Povestea cu Nitu si lupu este la fel de valabila in toata lumea.

vineri, 12 noiembrie 2010
Raporturi secrete despre lucruri stiute de toata lumea
Cea mai neperformanta si mai corupta tara din Europa populata de grupuri privilegiate nemaiintalnite altundeva este desigur Romania. Unde altundeva s-ar putea scoate legi valabile doar pentru unii si asta fara ca cineva sa reactioneze?
Unde altundeva ar putea un magistrat sa fie scutit de scaderea salariului, de exemplu, in timp ce restul populatiei este penalizata? In care tara si-ar mai permite un lider sindical cu 7 case si cu salariu de 10 mai mare decat cel al angajatului pe care il reprezinta, sa se plaseseze in varful coloanei de demonstranti strigand "murim de foame"?
In tara de pe malul Dambovitei desigur! In aceeasi tara in care medicul cu palate si gipuri se razbuna pe bolnavul nenorocit, asta pentru ca zice el: statul nu-l plateste cum trebuie. Exemplele de genul celor expuse ar putea continua aproape la infinit, dar, ce folos? Ele n-au influentat si nu influenteaza populatia.Rezultatul in cifre se vede si el (sursa gandul). Aceeiasi populatie se uita asadar ca si pana acum, nepasatoare, la toate lucrurile mentionate, semnand astfel tacit decretul de aprobare. Romanul este ori smecher, ori nu gandeste pentru ca el munceste, la stat daca se poate. Cel smecher e smecher tot cu statul, daca se poate, si in Roamnia se poate, pentru ca fara stat omul numit de afaceri ar deveni unul de desfaceri de funii impletite. Iata totusi ca dupa 20 de ani cineva ze trezeste, nu romanul desigur, ci Banca Mondiala. De ce?
Ca intotdeauna din aceeiasi cauza, cea a banului dat in imprumut, ban pe care banca il vede topit cu viteza sunetului in Romania. Aceiasi banca incepe sa-si dea seama incet si de faptul ca smecheria romanului poate trece granita. Ascultandu-i probabil pe politicieni si uitandu-se la rezultatele magistrale atinse de catre acestia, baietii par sa perceapa tot mai bine un lucru foarte important: In Romania totul este posibil.
Indeferent de deficit sau de starea economieie romanul face bugete asa cum doreste el, scoase direct din rect si puse pe hartie, putand cu putintica rabdare sa duca in faliment toate bancile puse una peste alta.
Mentalitatea politicianului, pai eu nu scot oricum din buzunarul meu, bag mai dgraba, il face sa se imprumute fara sa se gandesca. El isi vrea vilele si gipurile acum pentru ca viata e scurta, Cam in acelasi fel gandesc din pacate si alti foarte multi reprezentanti al restului castelor "care conteaza". Cei ce vin peste 20-30 de ani vor avea tot timpul sa plateasaca tot ce s-a furat si tot ce s-a consumat astazi, pentru ca, sa nu-ti inchipui cumva ca furtul acesta nu va trebui sa fie platit o data, poate chiar de copii tai. Banca Mondiala se screme, vine cu propuneri, care sunt desigur acceptate imediat in stil romanesc, pentru ca in clipa urmatoare sa fie calcate ca de obicei in picioare, doar asa din rutina. Mentalitatea pe care o are romanul in momentul de fata nici nu-i prea permite altceva. Bancile se ocupa oricum in primul rand de bani si de calculele legate de acestia. In cazul Romaniei banca ar face totusi bine daca ar incepe sa se ocupe de calcule privind mentalitatea.
Cum crezi tu ca ar fi posibil sa gandesti una si sa faci mai apoi alta? Creerul da comanda corpul executa si in momentul de fata creerul romanului este in faza in care combina nepasarea cu smecheria. Ce bine ar fi daca sa-ar puatea face un experiment, care, cred eu ca ar demonstra fara nici un dubiu toate afirmatiile pe care le-am facut pana acum.
In principiu conceptul este foarte simplu. Ar implica doar mutarea majoritatii romanilor, pentru ca exista totusi si exceptii, in Elvetia sau Suedia, tari care ar trebui sa fie golite de populatiile pe care le au. In starea in care se afla azi ele ar trebui asadar sa fie golite mai intai de autohtoni, pentru ca mai apoi sa fie repopulate cu romanii de care vorbesc. Sunt absolut convins ca in maximum 3-4 ani tarile numite s-ar transforma in "desert" si inca unul titpic romanesc, plin de gropi. Experimentul nu ar fi complet fara mutarea elvetienilor si a suedezilor in Romania, care, tot in timpul mentionat, ar transforma mai mult ca sigur tara, intr-o tara ravnita de toti.
Nu pot sa cred ca ti-au scapat oamenii care injura Romania, asta in loc sa injure mentalitatea celora care au adus-o in halul in care se afla, multi trebuind astfel desigur sa se injure pe sine insasi. Acesti oameni nu fac altceva de fapt decat ceea ce a facut si Basescu, atunci cand condamna comunismul, fara sa-i condamne cu nici o vorba pe vinovatii principali, cei care l-au construit. Romania este asadar in opinia mea o tara minunata, societatea care o populeaza stergandu-i insa aproape integral toate culorile. Explicatia este simpla si o gasesti chiar pe acest blog: "Mentalitatea este drumul invizibil parcurs de individ spre societatea in care traieste."
La fel de adevarata devine astfel si o alta afirmatie de-a mea facuta intr-o postare anterioara. "Nici o societate nu poate fi mai buna decat indivizii care au construit-o."
Mai sus vezi asadar tema principala, cea a mentalitatii, care ar trebui sa devina in opinia mea o preocupare principala a Bancii Mondiale. Asta desigur doar in cazul in care ar dori intr-adevar sa contribuie macar la schimbarea Romaniei.

joi, 11 noiembrie 2010
Chenarii roz spre rosu sanguin
Ovatiile si aclamatiile pe care le-a primit domnul Bernanke de la presa de specialitate par sa se mai fi aplanat o leaca. Ceea ce ma distreaza la nebunie este citirea unor rubrici similare, folosite ca argumente pentru intamplari diferite. In opinia "expertilor" bursa urca dupa anuntarea masurii QE2 tocmai datorita acestui fapt. Investitorii sunt in aceste articole prezentati ca fiind in extaz, din cauza efectelor benefice pe care masura o va avea asupra economiei.
Peste cateva zile aceeiasi "experti" explicau caderea bursiera ca fiind tot un efect al QE2, de data asta, rezultata din neincredrea investitorilor fata de potenta masurii. Pai, odata e alba, o data e neagra si asta tocmai din cauza ca respectivii "experti" nu au habar despre ceea ce vorbesc.
Orbi cum sunt si facand un loby fara precedent mai marelui FED, va veni timpul cand il vor blestema, acestia din urma omit tot ceea ce ii inconjoara. Uita-te putin la graficul afisat si vezi ce imprumuturi vor trebui sa ia tarile lumii anul viitor, asta numai ca sa-si finanteze dobanzile rezultate din imprumuturile vechi, plus noile necesitati. Suma intrece cu ceva 10 trilioane, o nimica toata, asta cand ma gandesc ca mai exista romanasi din opozitie care vor sa porneasca creditarile si consumul, asta pentru a scoate cat mai repede tara din impas.
Imbecili si populisti par ca atare sa existe peste tot, ei devin insa tot mai putini si pe zi ce trece in alte tari, exceptie de la regula facand alaturi de SUA si Roamnia, ca intotdeauna. Se pare ca ne-am americanizat, desigur si ca de obicei in domenii in care nu trebuie, neputand sa ne simtim romani altfel.
Ca sa-l satisfac pe Razvan voi pune si un grafic cu tara falimentara Irlanda, al carei probleme au reusit sa tempereze totusi in ultimele zile iuresul valutei comunitare. In tot acest timp dolarul hulit si calcat in picioare a mai respirat o leaca de aer de primavara. In opinia mea Europa va avea probleme in curand, precum va avea si euro, asta tinand cont si de faptul ca rabdarea nemtilor nu va fi infinita.
Cand un popor disciplinat si muncitor va trebui sa-si arunce din nou veniturile in bratele celor care au cantat zeci de ani in baruri, surpriza unei injuraturi tipic nemtesti," zum Teufel", ar putea sa apara asa dintr-o data.
Nimic despre mama, tata, organe genitale, doar un simplu "sa va ia dracu" ajunge cu varf si indesat, pentru ca detinatorii de bonduri sa fie loviti de dureri cumplite de stomac. Eu am mai spus si o repet: Ultimii au fost absolut siguri ca ei nu vor pierde bani niciodata, din moment ce si-au imprumutat averile unui stat suveran. Un "zum Teufel" din partea Germaniei ar putea schimba insa aceasta perceptie rapid, saltand astfel dobanzile acolo unde nu le vrea nimeni. Daca primul domino Irlanda cade efectul se va propaga cu viteza luminii si spre ceilalti cheltuitori, sumele de bani necesare pentru o salvare trebuind sa depaseasca in acest caz chiar si posibilitatile Germaniei. Bursele s-au oprit totusi si ele din extaz, asa precum ma asteptam s-o faca, lasand-ne astfel calea deschisa spre cele doua scenarii expuse intr-o postare precedenta.

miercuri, 10 noiembrie 2010
Capitalismul de carton
Am un prieten care are o firma de drenare a canalelor. Omul era in cautare de clienti si sa- dus la Kaufland unde serviciile i-au fost refuzate categoric. De ce? Pentru simplul fapt ca ele au fost vandute deja unui alt pretendent. Nu au trecut mai mult de doua saptamani si omului nostru i se da un telefon. Trebuie sa precizez ca are cele mai performante utilaje din zona. Raspunde si este pe cale sa scape telefonul din mana, pentru ca i se ofera tocmai contractul care i-a fost refuzat. Nedumerit omul pune intrebari. Afla in cele din urma ca nu vorbeste cu nici un fel de Kaufland ci cu o alta firma.
Una fara nici un utilaj, de fapt posesoare de nimic altceva decat de relatii privilegiate, dar acum cu contractul de drenare primit de la Kaufland in mana. Preturile din Romania au crescut intr-adevar mai ales la alimentele de baza. In randurile de mai sus gasesti dupa cum se vede si cauzele, parazitismul capitalist. Suna bizar? Desigur! Pentru ca o piata libera sanatoasa ale carei reguli sunt respectate ar fi trebuit sa elimine automat lipitorile parazite.
Marfurile si serviciile ar trebui sa fie vandute direct, conform regulilor de baza ale concurentei, fara participarea a 100 de intermediari paraziti si privilegiati. Nerespecatrea acestor reguli contribuie la furtul de profituri consitente din toate buzunarele implicate in procesul de care vorbim, profituri care se scurg pana ala urma toate in buzunarele parazitilor facatori de nimic.
Acesta este asa zisul capitalism romanesc in toata splendoarea lui. Cei mai multi bani ii fac parazitii privilegiati si nicidecum lucratorii. Ca atare societatea in care traim nu respecta regulile pietelor libere precum nu a respectat niciodata nici o regula de nici un fel, nici macar cele trasate de Marx, puse doar in lozinci la baza fostului regim. Capusele vechiului regim s-au transformat peste noapte in capusele celui actual, continuand sa suga ca intotdeauna sangele societatii fara nici o mila.
Capusele cunosc foarte bine relatia de dragoste a romanului cu mancraea, bagandu-se intotdeauna mai ales acolo unde succesul le poate fi garantat. Daca au reusit si reusesc sa suga sange dintr-o afacere marginala ca cea a canalelor cum sa nu reusesca sa suga si mai mult din afacerile cu alimente? Pai tot omul trebuie sa manance, in timp ce alte prioritati, inclusiv canalele pot sa mai astepte. Iata de unde si saltul preturilor! De la capusele care au devenit si mai flamande.
Chiar ieri am urmarit pretul unui litru de lapte. 3,40 ron lapte Monor, fost cca. 2,60 ron acum un an si, Covolact, actualmente 2,70 ron. Te las sa calculezi diferenta procentuala pentru acelasi produs, lapte, obtinut de la o beata vaca autohtona si prelucrat in Romania. Pe langa problema parazitiilor tara noastra mai are asadar o problema imensa, cea a consumatorului habarnist. Daca acesta din urma nu s-ar multumi cu orice, ci ar vana produsele cele mai ieftine, romanesti, putinele care sunt, ar putea sa mai calce din cand in cand pe cate o capusa, delecatndu-se atunci cand ii aude plesnitul.
Scumpirile din Romania nu pot fi ca atare motivate de un pret de cost ridicat al productiei, asa cum se pretinde pe la "tu faci realitatea" sau la antena 3. Singura explicatie plauzibila al acestor cresteri de pret ramane astfel in opinia mea urmatoare: Capitalismul de carton creat de fostii comunisti de carton.
Maxima lui Napoleon trebuie asadar sa ramana mai valabila decat oricand, mai ales acum cand oamenii de carton au fost pusi in pozitii prin vot: "Fiecare popor are politicienii pe care ii merita."

marți, 9 noiembrie 2010
Bernanke urca in Ring
N-au trecut decat cateva zile de la data in care am publicat articolul "...hulitul anului 2011" si iata ca Barbachi a si urcat in ring. Pumnii au inceput sa vina din partea Germaniei, a Hong Kongului, a Coreei de sud, a Chinei si a Braziliei, plosnitele il aplauda totsui inca pe mai marele FED. Pana in 2011va veni insa si timpul lor sa-l deteste. Mai mult, bravada lui Ben deschide un subiect vechi-nou Bretton Woods. Presedintele bancii mondiale Robert Zoellick spune:
The system should also consider employing gold as an international reference point of market expectations about inflation, deflation and future currency values. Although textbooks may view gold as the old money, markets are using gold as an alternative monetary asset today.
Pai da, am spus-o si eu de multe ori pe acest blog: O noua ordine economica va fi rezultatul dezastrului in care ne aflam. Aurul va fi implicat pana la urma in evaluarea hartiei de buda, care va trebui sa fie transformata din nou in bani. Ia-o lezne insa! Sa nu crezi cumva ca aceste lucruri se vor intampla peste noapte. Razboiul valutar inceput despre care am scris si un articol pe acest blog trebuie sa continue. Altfel nu ar fi politicul politic si bancherul bancher.
Omul trebuie s-o ia de prima data bine in gura asa cum spuneam in articolul puplicat duminica "Cauza destramarii societatilor". El trebuie sa simta mirosul de sange, sa simta ca i-au plesnit buzele si capul, asta numai ca sa se dezmeticeasca. Mai apoi vin discutiile si in cele din urma faptele, asta dupa ce sistemul actual s-a facut praf si pulbere. Se vor gasi tapi ispasitori, aclamatii de azi desigur, care vor fi facuti cu oua si cu otet, de parca cei care vor bate atunci din gura nu ar fi fost de fata si azi.
In lumea asta mare si lata omul devine foarte des o fiinta deosebit de stranie, mai ales atunci cand isi urmareste proriile interese. Oameni inteligenti pot face lucruri extraordinar de stupide, asta pentru ca deseori nu intelg o iota din modul de actiune al unui cancer social. Acest cancer loveste fara mila si aproape intotdeauna pana si pe cei care sau chinuit sa-l creeze, vezi cazul omului nostru din ring.
Iata in incheire un grafic care reprezinta concomitent evolutia indicelui BDI si a pretului la titei. M-am hotarat sa-l expun in urma unei promisiuni pe care i-am facut-o lui Flavian, rezultata la randul ei dintr-o discutie in care aveam pareri diferite privind subiectul abordat. Uitandu-te la acest grafic cu atentia vei intelege probabil mai bine opinia pe care am avut-o. Observa! Titeiul isi continua aprecierea inca cca. 25% ( vezi intervalul marcat cu verde), o cifra semnificativa dupa parerea mea si, asta dupa ce BDI si-a atins maxima cu aproape 2 luni inainte. Nici macar caderea brusca a indicelui, cadre pe care o vezi deja in luna iunie nu a influentat pretul petrolului. De ce? Pentru ca piata are viata ei proprie rezultata exclusiv din variatia perceptiilor umane.
BDI ramane pentru mine ca atare acelasi indice ca si in trecut, demn de urmarit, dar fara capacitatea de-a ne livra date despre o eventuala intoarcere a trendului din piata. El, indicele, nu poate fi asadar nici fundamentul pe care Flavian incerca sa-l sustina, dar, as fi nedrept daca nu as fi de acord cu el cel putin partial.
O caderea sau o apreciere a BDI semnalizeaza intotdeauna o schimbare de mediu economic.
Bursa o va percepe insa doar atunci cand va dori, peste o luna, peste doua, sau chiar peste 6, totul depinzand de starea de spirit a participantilor. Ca o consecinta cei care au deschis eventual pozitii scurte de petrol, la nivelul de 120 de dolari, influentati atunci de caderea BDI, trebuie sa se fi ars destul de serios, trebuind sa asiste cu gura cascata la continuarea aprecierii de pret care a urmat.
Ca o consecinta BDI ar putea fi numit un "barometru"! Problema este ca atunci cand semnaleaza ploaie, de exemplu, investitorii pot continua sa zburde in chiloti de baie pana se vor inneca.

duminică, 7 noiembrie 2010
Cauza destramarii societatilor
Nici o societate nu este mai buna decat indivizii care au creat-o!
Horea Mihaltan
Cei prinsi in fostul asa zis lagar comunist visau de zori la libertatea si prosperitatea unei alte lumi, una la care nu aveau nici macar acces turistic, cea capitalista. Comunismul a cazut in cea mai mare parte a lumii acum acompaniat de strigate si urale, dar, iata ca intre timp, capitalismul mult ravnit pare sa vrea si el sa-si dea ultima suflare.
Oamenii care respira oxigenul anului 2010 ar trebui sa-si puna intrebari foarte serioase atunci cand se uita la pamantul pe care il au de sub picioare. Acesta a inceput sa se clatine serios dar oare de ce? Cine nu-i da pace oare omului nostru fauritor de minuni vrand acum asa deodata sa-i sape si mormantul?
Raspunsul in opinia mea este unul simplu ca intotdeauna: omul insasi! Omul face, omul distruge, asta pentru ca pana la urma, omul fauritor de definitii si reguli, de multe ori benefice pentru societate, devine tot el incet dar sigur si acela care le va calca in picioare.Comportamentul enuntat are foarte probabil radacini genetice, asta pentru ca foamea de avutie si nu in ultimul rand goana dupa privilegii a caracterizat fiinta umana din oricare societate si din toate timpurile.
Ca sa intelegi mai bine cat de nocive pot fi privilegiile pentru o societate vom lua numai decat un exemplu! Inchipuieste-ti un meci de fotbal intre doua echipe: una foarte cunoscuta, una de care a auzit probabil toata lumea si, una total necunoscuta, al carei nume nu l-a auzit probabil nimeni in afara de locuitorii unui sat din judetul Mures numit Suseni. Echipele de care vorbim sunt Real Madrid si Caramida Suseni sau Falfalau, daca e sa ne luam dupa dialectul localnicilor. Esti in tribune si te vei uita la acest meci, terbuind sa raspunzi insa imdiat si la o intrebare: ce sanse crezi tu ca are o echipa precum Caramida in fata uneia precum Realul?
Raspunsul unui om normal din punct de vedere psihic ar trebui sa fie fara echivoc doar unul singur: nici o sansa. Hai sa incepem sa acordam acum Caramidei niste privilegii, unul mai mic pentru inceput si unul mai mare mai tarziu, depinzand de nevoi. Incepe prima repriza in care Caramida va putea juca la offside si are in acelasi timp si 10 goluri avantaj. O asemenea situatie ii va face foarte probabil pe jucatorii Realului sa transpire putin si sa lucreze din greu, fara insa ca cineva sa-si poata pune pana la urma problema invingatorului.
Prestand un joc impecabil madrilenii reusesc sa aduca scorul la 9-10 pentru Caramida chiar in primele minute ale celei de-a doua reprize. Iata insa ca in acest moment intervine arbitrul. El opreste meciul oferind inca un privilegiu suseenilor: le scoate pur si simplu poarta.
Cine crezi tu ca va castiga acum meciul si de ce? Paradoxal nu cei scoliti si profesionisti in ale fotbalului ci dinportriva niste amatori, care au reusit nu o data sa se impiedice chiar in proriile ghete. Vezi acum paralela perfecta dintre privilegiile unei societati si cele date ca exemplu intr-un meci de fotbal?
Te vezi oare acum muncind in zadar, intr-o tara in care privilegiile celor incompetenti te pun intr-o pozitie in care nu mai ai nici o sansa in fata lor? Intelegi in fine de ce a ajuns Romania acolo unde este? Iti dai seama macar acum de cauza esecului la care participi din pacate si tu? Iata de ce am numit si voi numi in continuare privilegiul o boala, una foarte serioasa si canceroasa, care neremediata va distruge cu siguranta absolut totul in jurul ei. Indiferent de mediul sau de societatea in care va fi lasata sa infloresaca.
Privelegiile tolerate de o societate vor taia asadar intotdeauna aripile celor competenti, ale celora care se pot realiza doar prin intermediul proriilor prestatii si puteri, fara nevoia de-a fi impinsi de cineva cu pile si relatii.
In acelasi timp ele vor da intotdeauna aripi imense incompetentilor, unor oameni care fara aceste privilegii nu ar putea sa realizeze nimic pe cont proriu. Asta s-a intamplat din pacate si in Romania post lovitura de stat. Privilegiatii fostului regim s-au transformat in privilegiatii actualului, lasandu-i pe cei ce ar putea si ar vrea sa faca ceva pentru aceasta tara fara nici o sansa.
Oportunustii care s-au hranit doar mai ieri cu seva ceausista au devenit condamnatorii de azi ai vechiului regim. Uitand desigur voit sa-i condamne tocmai pe fauritorii acestuia, adica pe sine insasi. Romanul tresare in continuare doar la auzul cuvantului comunism.
De ce ? Pentru ca refuza sa intelega diferenta dintre ideologie si practica. O ideologie nu apare niciodata de la sine, ci intotdeauna dintr-o necesitate, ea putand fii totusi modificata si adaptata cerintelor si realitatilor din societate. Din pacate goana dupa privilegii si foamea de avutie par a fi defecte genetice inascute la unii. Ca atare, ele devin mult mai greu de modificat decat ideologiile.
De unde crezi ca au aparut in ideologia lui Marx definitii precum dicatura proletariatului si de unde crezi ca a aparut mult temuta securitate? Fenomene despre care filozoful n-a suflat nici o vorba niciodata? Au aparut fara doar sau poate inventate tot de vanatorii de privilegii, care precum spuneam, obisnuiesc sa calce in picioare orice definitie. Pentru acesti oameni definitia valabila pe care vor vrea s-o aplice in orice forma de societate este doar una singura: prosperitatea lor proprie impletita cu dorinta atingerii scopurilor strict personale.
De unde si de ce crezi ca a aparut atunci si acest capitalism salbatic? Numit miseleste democratie. Exact din aceleasi cauze pe care le-am enumerat in paragraful precedent! Vanatorul de privilegii nu tine cont de forma de societate. Pentru el orice societate este perfecta atata timp cat el si eventual familia lui pot sa infloreasca. Observa cum acesti vanatori nesatui sunt in momentul de fata pe cale sa distruga lumea, chiar acea parte a ei care parea pana nu de mult functionala.
Cancerul numit privilegiu a infiltrat asadar mediile in care traim, Romania cu precadere, si o va distruge cu siguranta asa cum distruge orice boala fatala corpul uman. Tratament exista dar este foarte greu de aplicat, atat timp cat mai exista oameni care sunt gata sa-si vanda sufletul pentru un privilegiu. Revolutii si rascoale facute de mase cu aceleasi interese au esuat din cauza tradtorilor si, observa ca aceste tradari au fost facute intotdeauna si exclusiv pentru privilegii.
Ca sa ne intoarcem la meciul de care vorbeam, o solutie exista ca intotdeauna si in acest caz!
Echipa madrileana si suporterii ei s-ar putea razvrati aruncand grupa de arbitri de pe teren. O noua grupa ar trebui sa-si faca aparitia si sa comande imediat repunerea portii, asta pentru ca meciul sa poata continua fara privilegii si privilegiati. Trecand de la meci la societate lucrurile se schimba insa putintel. Fiecare societate, in oricare moment al istoriei, a avut are si va avea oameni care iubesc privilegiile. Problema societatilor de azi este de aceea in opinia mea tocmai faptul ca acestia din urma au ajuns aproape exclusiv in pozitiile cheie.
Ca o concluzie: statele de pe glob care au reusit prin intermediul legilor, care acolo se si repsecta ad literam, sa limiteze la maximum accesul cetatenilor la privilegii, sunt, cu toate neajunsurile pe care le au si ele, state functionale. Statele de tipul Roamaniei, unde privilegiile nu numai ca nu au fost abolite, dar au devenit si litera de lege, sunt si vor ramane state bananiere.
Oamneii nu au fost si nu vor fi niciodata la fel. Fiecare societate are asadar si va avea si in viitor indivizi tentati sa traga sfori. Oricum, existenta si crearea unui sistem jurudic independent a reusit cel putin in tarile functionale sa limeteze accesul dornicilor de sforarit chiar la sfori.
Observa insa, este vorba de o limitare si nicidecum de o abolire a sforaritului, un lucru care ar trebui sa fie absolut indispensabil pentru faurirea unei societati perfect echitabile. In conditiile de azi si tinand cont de natura umana acest lucru pare deocamdata imposibil. Societati perfecte nu au existat asadar pana acum si poate nu vor exista niciodata. Teorille si filozofiile au aparut insa cu menirea de-a deschide orizonturi noi, care intelese si digerate de catre tot mai multi indivizi, ar putea aduce noi schimbari de mentalitate. Problema de fond care a dus la esecul unei forme sau alta de societate nu a fost dupa parerea mea niciodata teoria pe care a fost bazata, ci pur si simplu doar natura umana.
Teorii si filozofii mai mult sau mai putin sanatoase au fost intotdeauna preluate de gornisti care au pretins pana la urma ca le si reprezinta. In realitate si de cele mai multe ori acestia n-au facut insa altceva decat sa-si calce propriile lozinci in picioare, lasandu-le astfel valabile doar pentru "prostimea" pe care au dorit sa o domine.
Aceiasi natura umana, desi probabil genetica, poate fi totusi influentata de mentalitate. Nimeni nu poate sa pretinda ca mentalitatea umana nu a evoluat cu trecerea anilor. Asa cum omenirea a acceptat gandul ca femeia trebuie sa aiba drepturi egale cu cele ale barbatului, a acceptat votul universal, a acceptat idea egalatatii raselor etc. va accepta poate intr-o zi si abolirea totala a privilegiilor. Intr-o buna zi poate oamenilor le va intra in cap si vor intelege odata si pentru totdeauna nocivitatea extraordinara al acestui cancer. Eu sper deasemenea ca acesti oameni sa mai inteleaga pana la urma un lucru la fel de important: O societate in declin ar putea pana la urma si contrar ateptarilor sa rupa chiar picioarele fauritorilor ei.
Pana atunci insa hai sa mai traim o leaca mintiti, umiliti si jupuiti bine!

sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Din nou Isarescu
L-am criticat pe guvernatorul BNR de multe ori pe acest blog. Iata insa o situatie ivita in care trebuie sa-i dau perfecta dreptate. Cei ce au avut dubii in privinta pozitiei mele echidistante, fata de orice, vor spune poate acum ca am devenit isarescian. Am devenit ceea ce am fost intotdeauna, un om care critica constructiv fapte si nu oameni in sine, asta pentru ca imi pasa de tara in care traiesc. Ca atare imi voi permite sa si fiu de acord cu exact aceeiasi oameni, de fiecare data cand vor spune sau vor face ceva benefic pentru patrie.
"Deci vreti sa traiti intr-o tara cu inflatie scazuta. Disciplinati-va va rog, selectati mai bine mesajele, daca vreti sa va spun mai clar, ca nu orice trancanitor din tara aceasta are dreptul sa se duca la televizor si sa-si promoveze interesul. Ca asta faceti."
Afirmatie absolut corecta a lui Isarescu! Va mai aduceti aminte cand televiziunile au depreciat leu la 7 pentru un euro? Va mai aduceti aminte de panica si cozile de la ghiseele valutare? Va mai aduceti aminte de articolul in care spuneam ca oamenii sunt speriati cu inflatia pentru ca sa-si umple pivnitele si WC-urile cu produse, asta pentru ca vanzatorii vad rezulatate in scadere si sunt constienti de faptul ca romanul nu cunoaste altceva decat preturi in crestre speriindu-se la nebunie doar de auzul cuvantului inflatie?
Trancanitori sunt destui in tara asta si iata ca la un popor needucat ei au o priza de minune. Acestia se gandesc doar la castigurile momentane ca de fapt marea majoritate a romanilor, uitand cu totul pana si de perspectiva medie de timp. Dupa ce romanul o sa-si umple pana si chilotii cu marfa de frica inflatiei oare despre ce o sa mai trancanesca acesti oameni?
,,Se duce producatorul de carne de pui si isi promoveaza interesul. Si doua zile, pentru ca merge foarte bine mesajul pe ideea ca se prabuseste tara, il tot repetati. (...)Aveti oameni care in mod zilnic ne vorbesc despre depreciere. Cautati-i la conturile in valuta si vedeti cata valuta au. Cam despre asta este vorba, nu despre altceva. (...)Voi credeti ca sunteti mimoza pudica si puteti spune ce vreti si nu o sa va zica nimeni nimic. Uite, va zic eu acum!".
Asta e presa si massmedia romaneasca in 90% din cazuri. Vantura stiri sau mai bine zis senzatii, de foarte multe ori fara nici un fundament. Aceste televiziuni si ziare care ar trebui sa fie educative vorbesc zilnic de democratia post revolutionara, complet inexistenta, tocmai din cauza lor si a politicului pe care il reprezinta. Romania este dupa cum am mai spus tara unui pumn de privilegiati care o mai si distrug. Cand il vad pe Voiculescu si de fapt pe toti ceilalti reprezentati de vaza a fostului regim dand lectii de democratie ma apuca nausea. Voi reveni cu un articol despre rolul distrugator pe care privilegiile le au asupra oricarei societati chiar maine. Pana atunci iata inca un adevar indiscutabil rostit de Isarescu, unul despre care am vorbit si eu de nenumarate ori:
"In tari cu presa profesionista, orice afirmatie scoasa pe gura de un jurnalist are in spate o documentare serioasa, daca nu chiar studii serioase de specialitate."
Da, dar in aceste tari toate sectoarele incearca macar sa tinda catre profesionalism. In Romania in schimb amatorismul si smecherismul sunt la moda avand toate doctorate si profesuri. Daca romanul si-ar putea exporta mentalitatea si felul de-a trai in Rai, intr-un an toti ingerii ar ramane fara pene, raiul ar deveni un desert, in timp ce Domnul ar cere probabil azil intr-o alta galaxie. Eu nu cred ca sunt multi care inteleg cu adevarat nocivitatea si mai ales efectul distrugator al gandirii pe care o practica. Isarescu exagereaza si el totusi pe alocuri, incercand sa dea impresia unei stari de fapte mai bune decat cea existenta pentru economie.
In opinia mea domnia sa omite si alte lucruri foarte importante acum cand tot s-a apucat de criticat. Daca deschizi gura deschide-o de tot si spune "tutulor" lucrurilor pe nume. Cere numaidecat si abolirea furtului si a minciunii, prin introducerea unor legi drastice care sa si fie respectate de insasi cei care le reprezinta, judecatorii. Cere cu gura mare abolirea privilegiilor si pedepsirea celor care le cauta. Vei obtine rezultate numaidecat. Problema este ca batutul din gura este una faptele cu totul alta.
Din pacate natura omului are si ea o vina imensa, fapt pentru care eu nu prea vad posibilitatea unei societati absolut echitabile altundeva decat pe hartie si teoretic. Omul fuge spre excese, o ia in gura, se sperie, se tempereaza un timp, pentru ca sa revina mai apoi incet dar sigur repetand acelasi ciclu. Oare exista vreo teorie sau metoda care sa poata schimba firea umana? Scandinavii au reusit sa faca acest lucru macar partial.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)